Fiecare angajat al BNR va fi plătit în funcţie de cât contribuie la rezultatele financiare ale băncii

Autor: Adelina Mihai 19.08.2013

Fiecare dintre cei 1.800 de angajaţi ai Băncii Naţionale va fi plătit în funcţie de cât contribuie la rezultatele financiare ale băncii – aceasta este noua politică de resurse umane care schimbă din temelii practicile dintr-o organizaţie-mamut, în cadrul căreia vârsta medie a angajaţilor este de 45 de ani.

De anul viitor, Banca Na­ţio­nală începe să imple­menteze aşa-numitul „sistem integrat de resur­se umane“, un pro­iect la care echipa departamentului de HR din bancă lucrează încă de anul tre­cut, care are ca principal scop încu­rajarea performanţei angajaţilor şi găsirea unor modalităţi de dezvoltare a acestora.

„Noul sistem recunoaşte perfor­man­ţa individuală în corespondenţă cu con­tribuţia postului pe care îl ocupă fie­care angajat în organizaţie. Performanţa individuală şi comportamentele pe care le manifestă în îndeplinirea obiectivelor şi a atribuţiilor de serviciu vor fi direct legate de recompensă. După faptă, şi răs­plată - acesta este principiul extrem de important pe care îl accentuează noul sistem“, a explicat Mugur Tolici, direc­to­rul de resurse umane al Băncii Naţionale.

În 2012 BNR a făcut un profit de 696 mil. lei, în 2011 a avut un profit de 301 mil. lei. În 2005 BNR a raportat o pier­dere de 3 mld. lei iar în 2006 pierderi de 4,3 mld. lei.

În noul context, în BNR se vor individualiza trasee de carieră pentru fiecare salariat. În linii mari, acestea pot viza dezvoltarea angajaţilor în vederea promovării în viitor în funcţii de condu­cere sau pentru conturarea unui traseu de carieră în zona non-manage­ria­lă, de expert cu înaltă calificare sau consilier.

Tolici spune că în acest moment nu se pune problema retrogradărilor în ca­drul acestui proces de evaluare, prin care se urmăreşte ca fiecare salariat să înde­plinească într-o măsură cât mai mare cerinţele specifice modelului de compe­tenţe în care se înscrie postul pe care îl ocupă. Cu alte cuvinte, se va „veri­fica“ cât de compatibil este fiecare an­gajat cu funcţia pe care o ocupă, iar în func­ţie de rezultatul evaluării, acestuia i se va propune ce programe de instruire să urmeze pentru a se dezvolta în direc­ţia în care mai multe şanse să performeze.