Record de investitori: 5.000 de nou-veniţi pe bursă după oferta Transgaz şi raliul de la început de an

Autor: Roxana Pricop 20.08.2013

Numărul de conturi de investiţii deschise pe bursă a crescut cu peste 5.000 în trimestrul al doilea, acesta fiind cel mai mare avans de la declanşarea crizei în 2008. Avansul a fost susţinut de oferta de la Transgaz, prin care statul a vândut 15% din companie, şi de un început de an cu creşteri peste aşteptări ale acţiunilor.

Trimestrul al doilea aduce o veste bună pentru bursa de la Bucureşti: numărul total de conturi deschise a ajuns la 83.292 la finalul lunii iunie, cu 5.039 de conturi mai multe decât la finalul lunii martie, potrivit statisticilor emise de Fondul de Compensare a Investitorilor (FCI).

Din totalul de 83.292, un număr de 76.400 sunt micii investitori, persoane care deţin o sumă mai mică de 20.000 euro în conturi. Numărul micilor investitori a crescut cu 5.400 în trimestrul al doilea, aceştia fiind cei care au urcat numărul total de investitori. Numărul investitorilor cu sume mai mari de 20.000 de euro în conturi şi cel al investitorilor instituţionali a scăzut uşor în trimestrul al doilea.