Oboseala fiscală, spaţiul de taxare şi frisoanele supraîncălziţilor

În urma discuţiei despre reforma sistemului fiscal şi recitind editorialele scrise de redactorul-şef al Ziarului Financiar, dau peste opinia scrisă în 14 august 2012 (se pare ca toamna se reaprind discuţiile legate de acest subiect). Pe cât de uşor este să măreşti taxele, pe atât de greu este să le scazi. Da, aşa este.

Sunt câteva întrebări care ne frământă de ceva timp. Mai are România spaţiu de taxare? Suferă România de oboseală fiscală? Care ar fi structura optimală procreştere a taxării în ţara noastră? Poate România să treacă de la o povară fiscală mult prea ridicată pe muncă la taxe mai mari pe consum, proprietate şi de mediu, adică taxe care afectează foarte puţin creşterea economică? Nu ar fi mai bine ca reducerea impozitării muncii la care ţin atât de mult să se facă doar pe seama îmbunătăţirii colectării şi a reducerii evaziunii fiscale?

Iată câteva consideraţii.

România nu suferă de oboseală fiscală. Sau nu, m-am exprimat prost. Ba nu, am scris bine. România în ansamblu nu suferă de oboseală fiscală. Dovadă stau ponderea redusă a veniturilor fiscale în PIB şi modificarea acestei ponderi în PIB de-a lungul perioadei 2009-2012 (tabel 1). Găinile care fac ouă de aur sunt afectate de povara taxelor şi impozitelor. Adică suferă firmele corecte fiscal, contribuabilii serioşi la bugetele publice. Creşterea sarcinii fiscale de-a lungul timpului pe contribuabilii corecţi ne face să definim două sectoare duale în mediul de afaceri – unul care joacă corect şi unul care joacă incorect. Cel corect este obosit fiscal, cel incorect nu are niciun stress. Trebuie umblat aici cât mai degrabă.

Există o sumedenie de studii în literatura de specialitate care consideră că o modificare a structurii taxării care ar mări potenţialul de creştere economică ar presupune un transfer al presiunii fiscale dinspre taxarea muncii spre taxarea indirectă pe consum şi spre reforma impozitării proprietăţii şi a taxelor de mediu. Conform estimărilor făcute de specialiştii Comisiei Europene, România ar avea nevoie, şi ar avea şi de unde, să facă această schimbare de structură a taxării (tabel 2). În opinia mea, România nu trebuie să facă niciun transfer şi nu are nevoie să crească taxe importante. Atât de mare este spaţiul de manevră în aducerea de venituri la bugetul de stat prin îmbunătăţirea colectării şi reducerea evaziunii încât nu ne trebuie măsuri de compensare la reducerea impozitării muncii. Aici am încredere în progresele pe care noua Direcţie Antifraudă le poate aduce în acest sens.

Consider că România trebuie să facă reforma sistemului fiscal gradual, inteligent, raţional şi consistent cu celelalte modificări din economie. Adică este necesară viziunea. Orice modificare fantezist-populistă va da frisoane celor care sunt supraîncălziţi. Da, România are nevoie de reducerea impozitării muncii şi de reducerea TVA la alimentele de bază. Are nevoie de luptă împotriva evaziunii fiscale, împotriva practicilor de preţuri de transfer şi împotriva muncii la negru şi a contribuabililor incorecţi.

Altfel, pe cât de uşor este să creşti taxele, pe atât de greu (şi din ce în ce mai greu) ne va fi să le scădem.

Cristian Socol este conferenţiar universitar, consilier economic al premierrului Victor Ponta

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 26.08.2013.