Noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, la prima întâlnire cu presa: Ultima oară am călătorit cu trenul în 2002-2003

Autor: Andreea Neferu 28.08.2013

Noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu, care va avea în subordine infrastructura feroviară, aeroportuară, navală şi de metrou spune că nu a mai circulat cu trenul în România de un deceniu.

„Ultima oară am circulat cu trenul (în România – n.r.) în 2002-2003. Călătoream pe ruta Bucureşti-Constanţa dar când au început lucrările (de modernizare a căii ferate –n.r.) şi călătoria dura 5-7 ore, am renunţat”, a declarat Ramona Mănescu la prima întâlnire cu presa de când a fost numită ministru al transporturilor.

Totodată, ea a spus că a călătorit cu metroul doar în perioada când era studentă, dar şi atunci, folosea cel mai des troleibuzul şi autobuzul.

„Nu ştiu cât costă o călătorie (la metrou –n.red.)”, a spus Mănescu.

Printre priorităţile pe care Mănescu şi le-a stabilit în mandatul său de ministru al transporturilor se numără „accesul la finanţare, buna administrare şi integritatea”.