Obama are susţinerea uneia dintre Camere pentru războiul din Siria. Votul va avea loc în zilele următoare

Autor: Valentin Vidu - Mediafax 03.09.2013

Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor John Boehner i-a oferit marţi o susţinere politică decisivă preşedintelui  Barack Obama, declarând că susţine o intervenţie militară în Siria, relatează AFP.

 



"Voi susţine apelul preşedintelui în favoarea unei acţiuni" de represalii faţă de folosirea armelor chimice, a declarat Boehner la finalul unei întâlniri a principalilor lideri parlamentari americani, la Casa Albă, cu preşedintele.

"Este un lucru pe care Statele Unite, ca ţară, este necesar să îl facă", a justificat republicanul. "Inamicii noştri din lume trebuie să înţeleagă că nu vom tolera acest tip de comportament", a adăugat el.

"Avem, de asemenea, aliaţi în lume şi în regiune care au nevoie să ştie că America este acolo când se dovedeşte necesar", a adăugat el.

Susţinerea lui Boehner urmează să amplifice o dinamică favorabilă unei rezoluţii parlamentare care să autorizeze recursul la forţă împotriva regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în contextul în care numeroşi membri ai Partidului Republican şi-au anunţat intenţia de a vota împotrivă.

Camera Reprezentanţilor, controlată de republicani, şi Senatul, controlat de către democraţi, îşi vor relua activitatea luni, iar voturi ar putea să aibă loc, în ambele Camere, în zilele imediat următoare după reluarea activităţii.