Claudia Nemat, Deutsche Telekom: Tehnologiile LTE şi All-IP sunt pe agenda investiţiilor în România

Autor: Adrian Seceleanu 04.09.2013

Extinderea reţelei de date mobile 4G (LTE) - care le poate oferi clienţilor acces la net la viteze comparabile cu re­ţe­le­le fixe, şi migrarea infrastructurii de co­mu­ni­caţii a Cosmote şi Romte­lecom că­tre tehnologia All-IP, care permite lansarea mai ra­pidă a unor noi produse şi servicii, în paralel cu reducerea costurilor se află pe agenda de investiţii a grupului german Deuts­che Telekom pentru piaţa locală, a declarat Clau­dia Ne­mat, membru în boardul Deuts­che Telekom (DT), care răs­pun­de de segmentul de tehnologie şi afacerile din Euro­pa în cadrul unui eveniment care a avut loc la Berlin.

Tehnologia LTE (Long Term Evolution) reprezintă un standard pentru comunicaţii de date wireless de mare viteză, iar conceptul All IP este utilizat pentru a descrie tehnologia de transmitere a tuturor serviciilor telecom (voce, date şi video) prin intermediul unei singure reţele (Next-Generation Network).