Cea mai dramatică schimbare din ultimul deceniu în ceea ce priveşte economisirea la bancă

Cei care îşi ţin banii în bănci, respectiv cei pentru care depozitul bancar reprezintă principala formă de economisire, se confruntă de aproape un an cu ceva nou care naşte multe întrebări, socoteli lunare şi multă presupunere în ceea ce priveşte viitorul:

1) cifrele mici, adică ratele mici la depozite, fie că sunt la lei, fie că sunt la euro;

2) o schimbare de scadenţe pe care deponenţii nu prea au trăit-o, respectiv cine vrea dobânzi mai mari trebuie să-şi lase banii pe termen lung pe unul, trei sau cinci ani faţă de o lună, trei luni, şase luni cu care erau obişnuiţi, ceea ce implică o confruntare cu necunoscutul în tot acest timp;

3) mişcările de curs în sus sau în jos de câteva procente, pe care guvernatorul BNR Mugur Isărescu nici nu le mai ia în considerare, dar care anulează peste noapte câştigul rezultat dintr-un depozit

bancar, unde ratele sunt mici. Asta dacă nu produce pierdere.

Faţă de 2008-2010, asta ca să iau o perioadă mai apropiată, dobânzile la lei şi la euro s-au înjumătăţit, dacă nu chiar mai mult. În 2009, băncile plăteau o dobândă de 10-14% la lei în funcţie de cât le ardea buza, iar acum plătesc 3-5,5%.  În 2009, la euro, pentru a-şi asigura lichiditate având în vedere începutul crizei, băncile plăteau 6-8% şi chiar 10% pentru sumele mari, de la un milion de euro în sus, iar acum oferă 1,5-3,8%.

În 2009, la o creştere a cursului leu-euro de 6,9%, câştigul în euro adus de un depozit în lei (dobânda la lei minus creşterea cursului) a fost de 5-6%. Cam cât dobânda la euro. Deci cine a avut lei nici nu a câştigat, nici nu a pierdut real în euro. În 2010, la o dobândă în lei de 7-10% şi o depreciere a cursului de 1,3%, câştigul real în euro a fost de 6-9%. Dacă facem o comparaţie cu dobânzile la euro care au mai scăzut, spre 4-5%, rezultă un plus real peste un depozit la euro de 2-3%. În 2011, la o creştere a cursului de numai 0,8%, cu dobânzi la lei de 6-8%, cu dobânzi la euro de 4-5%, a rezultat un câştig real peste depozitul la euro de 2-3%. În anii 2010 şi 2011 cei care

şi-au ţinut banii în lei au câştigat mai mult decât cei care au preferat euro. În 2012, dobânzile la lei au fost de 4-6%, cursul a crescut cu 2,5%, iar dobânzile la euro au fost între 3 şi 4%, deci s-a cam intrat pe pierdere reală, nu mult, pentru cei cu depozite în lei. În 2013, de la începutul anului cursul leu-euro a crescut cu 0,9%, dobânzile sunt cuprinse între 3,5% pe an (băncile mari ) şi 5,5% (băncile mai mici), iar la euro se oferă între 1% şi 3,5% pe an. Rezultă că nici nu se câştigă, nici nu se pierde, dar condiţia este ca rata leu-euro să rămână pe loc. Orice creştere a cursului peste 4,47 lei/euro aduce pierderi celui care are economiile plasate în lei, versus plasate în euro.

Să ne întoarcem cu 10 ani în urmă. Dobânzile la lei erau cuprinse între 11 şi 12%, creşterea cursului a fost de 0,62%, dobânzile la euro erau între 4% şi 6% pe an, rezultând un câştig real de 6-7%. Cei care au avut atunci bani în lei au câştigat real dublu faţă de cei care au avut economiile puse în euro. În 2004, dobânzile la lei au fost de 13-15% pe an, cursul s-a apreciat cu 0,15%, ratele la euro erau 4-5%, iar rezultatul a fost fabulos, un câştig real de 8-9%. Să tot depui banii în lei în România. În 2005, 2006, 2007 s-a câştigat bine pariindu-se pe depozitele în lei şi nu pe cele în euro. Scăderea inflaţiei din ultimii doi ani spre 3-4% a adus şi dobânzi mici la depozite. La credite, scăderea este mult mai lentă, ce-i drept.

Niciodată România, cred că nici pe vremea lui Ceauşescu, nu a avut dobânzi la depozite atât de mici. La 3-5% pe an, dacă mai adăugăm şi comisionul de retragere, câştigul nici nu se vede. Pe termen scurt, chiar poţi să retragi mai puţini bani decât ai depus.

Băncile încearcă să ofere dobânzi mai mari dacă îţi ţii bani pe 3-5 ani. Românii nu au experimentat o perioadă atât de lungă şi psihologic nu sunt pregătiţi să-şi lase economiile şi să vină peste cinci ani la scadenţă. În cinci ani se pot întâmpla multe. UniCredit Ţiriac Bank a avut chiar un depozit pe şapte ani la lei, dar nu a avut cerere aşa că a renunţat la el.

În acest moment, sunt 16 milioane de conturi/ deponenţi- persoane şi juridice, care au depozite cu scadenţă de la o lună în sus în sistemul bancar românesc de 200 de miliarde lei (128 de miliarde de lei şi 16 de miliarde de euro ). Dacă punem şi conturile la vedere şi alte forme de economisire în bănci, de obicei cu scadenţa de până la o lună, suma totală de economii este de 305 miliarde de lei (156 miliarde de lei şi 34 de miliarde de euro).

Întrebarea celui care până acum a mizat pe leu, pe plasarea banilor într-un depozit în lei, în speranţa că va fi mai bun decât un depozit în euro, este ce face în continuare având în vedere dobânzile mici şi mişcările de curs, chiar dacă sunt de plus sau minus 1%? Pe ce mizează în continuare? Mai este leul un plasament mai rentabil decât cel în euro? Pentru un potenţial câştig de un procent peste dobânda la euro, mai este rentabil să-ţi ţii banii în lei, şi să te laşi la mâna cursului valutar?

După ce creditarea în euro a explodat din 2005 încoace, ceea ce a determinat ca două treimi din împrumuturi să aibă la bază euro, iar BNR să ţină cursul pentru a nu aduce şi mai mult oamenii, companiile şi băncile în Ñfalimentî, acum Isărescu are o nouă problemă. Trebuie să ţină cursul şi mai strâns la plus/minus un procent pentru a preveni migrarea depozitelor din lei în euro. Oricum România nu a mai experimentat aşa ceva până acum, dobânzile mici la depozitele în lei, aproape exact ca în occident. De doi ani trăim cu o inflaţie mică şi este foarte greu din punct de vedere al economiei, al bugetului, al companiilor şi chiar a angajaţilor, care în trecut îşi bazau creşterea nominală pe inflaţia mare. Inflaţia mică, faptul că antreprenorii nu mai pot să crească preţurile de la lună la lună ca acum 10-15 ani crează mari probleme. Multă lume era fericită, în frunte cu bugetul statului, când inflaţia era de 40%, veniturile statului creşteau nominal, salariile urcau cu 10-20%, iar cursul urca cu 10-20%. Acum avem inflaţie mica, dobânzi mici, fluctuaţie de curs mică, dar care contează, salariile stau pe loc. Ce preferaţi? Poate ar trebuie să organizeze un referendum şi pe această temă.

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.09.2013