Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit va avea fonduri de la UE cu 1 mld. euro mai puţin în 2014-2020

Autor: Ana Maria Petcana 10.09.2013

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) va avea disponibile pentru perioada 2014-2020 fonduri pentru finanţare de proiecte de 7,1 miliarde euro, în scădere cu un miliard euro faţă de 2007-2013, şi va reduce la mai puţin de jumătate numărul de măsuri pentru care vor fi alocate sumele.



"Vom restructura numărul de măsuri la 9-10 şi să direcţionăm aceşti bani către domeniile unde sunt necesari. (…) Lucrăm pentru prezentarea datelor pentru viitoarea structură a programului 2014-2020", a declarat marţi, la conferinţa ZF Agribusiness, organizată de Ziarul Financiar, directorul general adjunct Implementare Tehnică din cadrul APDRP, Nicolae Popa.

În viitorul program vor fi menţinute măsurile privind infrastructura rurală, dezvoltarea şi modernizarea exploataţiilor agricole, procesarea produselor agricole, înfiinţarea de întreprinderi mici şi mijlocii şi susţinerea tinerilor din mediul rural.

De asemenea, Popa a arătat că agenţia vrea să reducă documentaţia stufoasă şi timpul de evaluare a proiectelor la maximum 2-3 luni.

Potrivit acestuia, în prezent, gradul de absorbţie a fondurilor alocate în perioada 2007-2013 este de 76%, iar pentru plăţi este de 52%.

"În momentul de faţă suntem pe finalul programului. Vom ajunge la un grad de absorbţie la 95%, pentru că plăţile se fac până în decembrie 2015", a mai spus Popa.

Între 2007 şi 2013 au fost aprobate pentru finanţare 67.000 de proiecte, din 140.000 depuse şi evaluate la 18 miliarde euro.

În ceea ce priveşte cofinanţarea, directorul din cadrul APDRP a arătat că există probleme cu băncile şi se poartă discuţii între autorităţi şi acestea pentru selectarea a 5-6 instituţii de credit care vor fi de acord să ofere pachete de finanţare mult mai sustenabile şi avantajoase pentru beneficiari.