Producţia industrială şi-a continuat avântul în iulie graţie îmbunătăţirii cererii externe

Autor: Claudia Medrega 10.09.2013

Veştile bune de la producţia industrială reflectă îmbună­tăţirea cererii externe. Iar analiştii se aşteaptă ca industria să înregistreze evoluţii încurajatoare şi în următoarele luni, susţi­nute de cererea externă.

Industria, care reprezintă aproximativ o treime din PIB-ul României, este considerată unul dintre principalele motoare de creştere pentru economie în acest an, în condiţiile în care cererea internă nu dă semne de redresare.

„Creşterea anuală de aproximativ 6% a producţiei industriale se explică prin punerea în funcţiune în 2013 a unor capacităţi noi de producţie în industria prelucrătoare, după investiţii semnificative în anii precedenţi. Dacă ne uităm şi la avansul exporturilor lunare către un maxim istoric de 4,5 mld. euro în iulie, susţinut de livrările de bunuri către Uniunea Europeană (+20% în termeni anuali), putem identifica potenţialul de creştere al economiei româneşti atât de des menţionat“, afirmă Eugen Sinca, analist-şef la BCR.

Exporturile au atins în iulie o valoare lunară record de 4,5 mld. euro, avansând cu 18,1% comparativ cu aceeaşi lună din 2012, ritm de creştere care nu s-a mai înregistrat din anul 2011. „Performanţa excepţională a exporturilor româneşti are loc pe fondul unei creşteri economice foarte mici a Uniunii Europene, ceea ce arată că dacă se reuşeste livrarea unor bunuri competitive din punctul de vedere al preţului şi al calităţii se pot face afaceri chiar şi în perioade dificile, a mai spus analistul de la BCR.“

În primele şapte luni, producţia industrială a crescut faţă de acelaşi interval din 2012, atât ca serie brută, cât şi ajustată, cu 6,9%, respectiv cu 6,1%.

Creşterea producţiei industriale a fost susţinută de industria prelucrătoare - cel mai important sector al industriei, şi industria extractivă, în timp ce producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică a fost pe minus.

În iulie producţia industrială a crescut cu 6,3% faţă de aceeaşi lună de anul trecut, pe serie ajustată, şi cu 11,4%, ca serie brută.

„Pe termen scurt, activitatea din industria prelucrătoare ar trebui să fie susţinută de creşterea producţiei la cele mai noi unităţi de producţie de la Bosch şi DeLonghi, dar ratele de creştere s-ar putea să încetinească pe termen mediu din cauza efectului de bază şi a condiţiilor eterogene privind cererea externă“, spune Mihai Pătrulescu, senior economist la UniCredit Ţiriac Bank.

Producţia industrială a revenit în teritoriul pozitiv în ianuarie 2013, după cinci luni consecutive de scădere, crescând cu 3,4% faţă de prima lună din 2012. În a doua parte a anului trecut producţia industrială a dat semne de oboseală.

Pe ansamblul anului 2012 producţia industrială a stagnat după ce în 2010 şi 2011 a înregistrat creşteri neîntrerupte.
 

Cum au evoluat principalii indicatori legaţi de industrie

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.09.2013