Suprasubscriere de 5 ori la Nuclearelectrica pe tranşa mici investitori în perioada cu 8% discount

Autor: Stefan Musgociu 11.09.2013

Volumul de acţiuni Nuclearelectrica pentru care au subscris micii investitori  a depăşit de peste cinci ori nivelul disponibil pe această tranşă, iar sumele alocate au ajuns la 203,8 milioane lei (45,6 milioane euro), investitorii fiind atraşi de discountul de 8% acordat până miercuri, inclusiv.



Subscrierile au început luni dimineaţă, iar până miercuri la ora 17:00, pe tranşa subscrierilor mici (între 100 şi 15.000 de acţiuni) au fost plasate 3.277 de ordine pentru aproape 13,6 milioane de titluri. Volumul de acţiuni subscrise şi pentru care au fost plasate ordine în sistemul Bursei până la ora 17:00 este de 5,3 ori peste numărul de titluri din această tranşă.

În prima zi a ofertei au fost subscrise 86% din acţiunile de pe tranşa micilor investitori, iar la finalul şedinţei de marţi oferta era deja suprasubscrisă de 2,3 ori, pentru ca miercuri suprasubscrierea să fie de 5,3 ori.

Interesul ridicat al micilor investitori pentru subscriere în primele trei zile a fost determinat de discountul de 8% aplicat la preţul final pentru ordinele introduse în primele trei zile ale ofertei.

Micii investitori pot subscrie doar la un preţ fix de 15 lei/acţiune şi beneficiază de un discount de 8% (dacă subscriu în primele trei zile) şi de 3% (dacă subscriu din a patra zi) din preţul care va fi stabilit la final, în funcţie de subscrierile investitorilor instituţionali. Discountul se va aplica doar pentru investitorii care subscriu între 100 şi 15.000 de acţiuni, în timp ce investitorii de retail care plasează ordine pentru pachete mai mari de 15.000 de titluri şi investitorii instituţionali vor plăti preţul stabilit la finalul ofertei.

Având în vedere că discountul va fi de doar 3% pentru ordinele plasate începând de joi, intensitatea subscrierilor pe această tranşă ar putea scădea în următoarele zile.

Sumele virate de micii investitori odată cu ordinele de subscriere au cumulat 203,8 milioane lei (45,6 milioane euro).

Oferta este structurată în trei tranşe, din care cea mai mare (85% din acţiuni) este destinată investitorilor instituţionali şi în funcţie de subscrierile cărora va fi determinat şi preţul la care vor fi vândute acţiunile. Investitorii instituţionali vor putea subscrie la orice preţ din intervalul 11,2 şi 15 lei/titlu, însă ordinele plasate de aceştia nu sunt publice.

Pe tranşa investitorilor mari de retail (cu subscrieri de minim 15.001 de titluri), până miercuri la ora 17:00 au fost plasate 13 ordine pentru 377.270 de acţiuni, reprezentând aproape 30% din titlurile de pe acest segment. Pe tranşa investitorilor mari de retail sunt disponibile titluri reprezentând 5% din oferta totală.

Subscrierile acestor investitori sunt de 5,6 milioane lei (1,2 milioane euro).

Volumele reduse de pe acest segment sunt explicabile prin faptul că aceşti investitori aşteaptă ultimele zile de subscriere pentru a-şi plasa ordinele, întrucât nu vor să-şi blocheze disponibilităţile pentru mai multe zile.

O astfel de situaţie a fost consemnată şi la oferta secundară derulată în aprilie la Transgaz, care a avut o structură apropiată.

Compania de stat Nuclearelectrica derulează în perioada 9 - 20 septembrie o ofertă prin care vrea să atragă fonduri nete de 272,8 - 369,3 milioane lei (61,7 - 83,5 milioane euro). Nuclearelectrica vrea să vândă 25,3 milioane de acţiuni noi, reprezentând 10% din capitalul social actual, la preţuri cuprinse între 11,2 lei/titlu şi 15 lei/titlu.

Dacă toate acţiunile vor fi vândute la preţul minim cerut, iar micii investitori vor cumpăra titlurile acordate lor la discountul de 8%, oferta ar urma să fie de aproape 282 milioane lei (aproape 64 milioane euro). Dacă va fi stabilit preţul maxim, de 15 lei, şi micii investitori vor avea acelaşi discount, de 8%, oferta va depăşi 377 milioane lei (85 milioane euro).

Cheltuielile totale suportate pentru derularea ofertei sunt între 9 milioane lei şi 10 milioane lei şi vor fi suportate integral de Nuclearelectrica.

În urma ofertei, participaţia statului va scădea de la 90,27% la 81,28% din acţiuni (dacă Fondul Proprietatea va participa la majorarea de capital), sau la 82,07% (dacă FP nu va participa la suplimentarea capitalului).

În situaţia în care Fondul Proprietatea va cumpăra acţiunile ce îi revin în baza dreptului de preferinţă va rămâne cu 9,73%, iar dacă nu va subscrie la ofertă participaţia va scădea la 8,84% din acţiuni.

Analiştii casei de brokeraj Tradeville au calculat un preţ ţintă de 12,17 lei în următoarele 12 luni pentru acţiunile Nuclearelectrica, bazându-se pe dividendele pe care compania le-ar putea distribui în următorii ani, şi cred că investitorii instituţionali vor susţine cotaţia de la bursă în primele zile de la listare. Astfel, preţul ţintă este cu 8,66% peste nivelul minim din ofertă şi, totodată, cu 18,87% sub pragul maxim din ofertă.