Piaţa de jumătate de miliard de euro a serviciilor medicale private, dezbătută la ZF Pharma Summit

Autor: Ioana David 16.09.2013

Piaţa privată de servicii medicale a depăşit valoarea de 500 milioane de euro, fiind una dintre cele mai dinamice din economie, iar operatorii au reuşit să obţină creşteri de peste 20% ale businessului de la o perioadă la alta.

Dacă în urmă cu zece ani era o industrie aproape inexistentă, acum spitalele şi clinicile private încep să se bată cu sectorul de stat pentru atragerea pacienţilor.

Capitala şi marile oraşe au atras proiecte de zeci de milioane de euro într-o perioadă de incertitudine pentru restul economiei, în care precauţia era cuvântul de ordine.

La vârful clasamentului, cei mai mari jucători au afaceri cât bugetul marilor spitale de stat, însă şi medicii care mizează doar pe experienţa lor reuşesc să supravieţuiască cu rulaje de doar câteva sute de mii de euro.

În acest context, Ziarul Financiar, liderul presei de business din România, va organiza cea de a doua ediţie a ZF PHARMA Summit 2013, un eveniment în care-şi propune să aducă în acelaşi loc, timp de două zile, autorităţile şi cei mai mari jucători din domeniul să­nătăţii.

Manageri care gestionează vânzări de medicamente de sute de milioane de euro şi oameni de afaceri care au investit milioane în deschiderea de spitale şi clinici private vor sta la aceeaşi masă cu factorii de decizie din domeniu pentru o dezbatere cu privire la dezvoltarea busi­nessurilor, într-o perioadă în care se încearcă reformarea celui mai sensibil do­meniu din eco­nomie.

Pentru mai multe detalii vizitaţi site-ul conferinţei http://evenimente.zf.ro/eveniment-zf-pharma-summit13

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 17.09.2013