Premierul Ponta a promis în Parlament: „Nu există nicio intenţie de creştere a fiscalităţii în acordul cu FMI. Sper ca acesta să fie ultimul“

Autor: Claudia Medrega 17.09.2013

Premierul Victor Ponta a prezentat ieri în Parlament liniile generale ale viitorului acord cu FMI, susţinând că documentul – care nu este public deocamdată – nu conţine nicio intenţie şi niciun angajament de majorare a fiscalităţii, iar ceea ce a fost în prezentat zilele trecute ca o dovadă a unei astfel de intenţii – obligaţia de a plăti contribuţii de sănătate pentru veniturile obţinute din chirii – este o măsură de extindere a bazei de impozitare, nu de majorare a fiscalităţii.



De asemenea, premierul a infirmat că scrisoarea de intenţie trimisă săptămâna trecută la Washington ar conţine angajamente de creştere a contribuţiilor pentru persoanele fizice autorizate (PFA) sau la veniturile obţinute din drepturile de autor.

„Obligarea persoanelor care obţin venituri din chirii de a plăti asigurări de sănătate (din veniturile obţinute din chirii – n.n.) este limitată la 5 salarii medii. Este o măsură de justiţie socială“, a susţinut premierul. El a afirmat că îşi doreşte ca acordul ce va fi semnat în această toamnă să fie ultimul convenit cu instituţiile financiare internaţionale, afirmând însă că el este necesar pentru a menţine jos costul de finanţare a statului şi pentru a garanta credibilitatea ţării.

Premierul a prezentat avantajele acestui acord, pe lângă un cost de împrumut sensibil mai mic, şi o creştere a cofinanţării UE pentru proiectele cu bani nerambursabili, de la 85% în mod normal (fără acord cu FMI şi UE) la 95%, ceea ce aduce României o economie de 1 mld. euro, potrivit spuselor premierului.

Un alt avantaj, a arătat Ponta, este acela că valoarea garanţiilor pe care statul le poate acorda creşte de la maximum 3 mld. lei la 8 mld. lei, ceea ce ar conduce la reluarea creditării, o problemă gravă cu care se confruntă în prezent companiile.

Premierul a mai arătat că acordul va prevede creşterea venitului mimim garantat şi în 2014 şi un ajutor pentru încălzirea locuinţei pentru cei cu venituri de sub 670 lei/persoană.

În privinţa privatizărilor, premierul a arătat că statul nu vinde tot, ci listează la bursă felii din companii, rămânând, în aceeaşi vreme, acţionar majoritar.

Autorităţile române au convenit la finele lunii iulie 2013 cu FMI şi Comisia Europeană încheierea unui nou acord preventiv pe doi ani care va totaliza 4 miliarde euro, sumă împărţită egal de cele două instituţii financiare internaţionale.

Boardul FMI de la Washington urmează să discute în această toamnă detaliile noului acord, cel mai probabil în octombrie.

Intervenţia autorităţilor în conducerea companiilor de stat, arieratele şi volumul mare al creditelor neperformante sunt punctele nevralgice care continuă să îngrijoreze FMI.

Cel mai recent acord al României cu FMI şi Comisia Europeană, în valoare de 5 miliarde de euro şi finalizat în luna iunie, a fost de asemenea de tip preventiv, după o înţelegere stand-by de 20 miliarde de euro semnată în 2009 şi încheiată în 2011.

 

Oamenii din business critică impunerea contribuţiilor la sănătate pentru veniturile obţinute din chirii: Este o formă mascată de majorare a cotei unice

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) şi Romanian Business Leaders au criticat ieri introducerea de la 1 ianuarie 2014 a unui impozit la sănătate de 5,5% pentru veniturile obţinute din chirii (impozit limitat la 5 salarii medii brute), despre care spun că este o formă mascată de majorare a cotei unice de 16% a impozitului pe venit şi profit.

Potrivit celor două organizaţii, măsurile de creştere a fiscalităţii pentru veniturile din chirii (acum se plăteşte doar impozit pe venit, nu şi la sănătate) şi activităţile liberale (premierul Ponta a infirmat ieri în Parlament majorarea impozitelor la veniturile din drepturile de autor sau a contribuţiilor PFA) descurajează investiţiile în construcţii (la cei care construiau pentru a închiria) şi spiritul antreprenorial al românilor care au decis să urmeze calea unei activităţii independente.

De asemenea, măsura este discriminatorie pentru că se aplică doar unui tip de venituri – cele din chirii – şi nici nu aduce venituri suplimentare la buget, pentru că mulţi nu-şi vor mai declara un astfel de tip de venit.
 

Ce a declarat Ponta în Parlament despre acordul cu FMI

Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.09.2013