Carada – statuia şi cartea/ de Cristina Ţurlea. GALERIE FOTO

Autor: Cristina Turlea 20.09.2013

Eugeniu Carada a fost ctitorul Băncii Naţionale a României, s-a confundat cu istoria Băncii ale cărei temelii le-a aşezat, n-a acceptat decât demnitatea de director şi membru al Consiliului de Administraţie, refuzând să fie guvernator, dar a fost, mai multe decenii, adevăratul conducător al Băncii. I se zicea, de altfel, „Stăpânul”. Rolul său a fost esenţial în ridicarea Palatului BNR, conducând lucrările cu pricepere de arhitect. Pentru nenumăratele sale merite, la câţiva ani de la moarte – 1910 –, i s-a ridicat o statuie, la colţul dintre străzile Lipscani şi Carada. Monumentul a fost dezvelit la 17 februarie 1924 şi consta dintr-un bust de bronz ridicat pe un soclu în formă de  trunchi de piramidă care, la rândul lui, era fixat pe o bază mai largă, cu colţurile rotunjite. Ansamblul conţinea, lucrate tot în bronz, figuri alegorice şi trei basoreliefuri reprezentând momente importante ale vieţii lui Carada. Elementele de bronz ale grupului statuar au fost realizate de sculptorul francez Ernest Henri Dubois, iar soclul de piatră de sculptorul român Dumitru Măţăoanu. Dar comuniştii au dărâmat statuia, la scurtă vreme după ce au preluat puterea, şi au topit-o.

Cu eforturi mari, actualul guvernator împreună cu membrii Consiliului de Administraţie al BNR s-au străduit să refacă monumentul, în condiţii identice, şi l-a ales pe sculptorul Ioan Bolborea pentru realizarea lui. Statuia lui Carada a fost inaugurată luni 9 septembrie a.c. Reconstituirea unui monument în Bucureşti ar trebui să devină o stare de normalitate într-o societate ce încearcă să îşi recupereze şi să onoreze tradiţiile şi înaintaşii, consideră Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României.

„În urmă cu aproape 90 de ani, la intersecţia străzilor Lipscani şi Carada, Mihail Oromolu, guvernatorul Băncii Naţionale a României din acea perioadă, în anii 20 - 24, inaugura într-o amplă ceremonie monumentul dedicat lui Eugen Carada. Destinul acestui monument s-a întrerupt însă brusc, în anii de început ai regimului comunist când a fost distrus în împrejurări rămase încă insuficient cunoscute. Referindu-se la acest episod academicianul Costin Murgescu nota, în lucrarea sa memorabilă «Mersul ideilor economice la români», că demolarea statuii nu a fost făcută spre paguba lui Carada, ci a celor care sunt dornici să cinstească istoria ţării lor. Costin Murgescu, cel care de altfel a fost primul care l-a menţionat pe Carada în rândul gânditorilor economici români, m-a rugat să mă interesez împreună cu alţi colegi de la Institutul de Economie Mondială de soarta acestui monument”, a declarat guvernatorul Mugur Isărescu în cadrul simpozionului „Eugeniu Carada - ctitorul Băncii Naţionale a României”.
„Îmi amintesc cum, copil fiind, îmi petreceam verile la bunicul din partea tatălui în comuna Şirineasa din Vâlcea şi treceam frecvent prin satul vecin Slăviteşti pentru a ajunge la staţia de cale ferată. Nu ştiam atunci că în Slăviteşti mama lui Eugen Carada, Petriţa Carada Slăvitescu, din neamul boierilor Slăviteşti, avusese o moşie pe care se afla şi un conac, din păcate şi el astăzi demolat. În ultimile două decenii a existat preocuparea constantă a Băncii Naţionale de a-şi redobândi în spaţiul public prestigiul şi importanţa avute în cadrul instituţional al României moderne”, a precizat guvernatorul BNR.

În aceeaşi zi cu inaugurarea monumentului Carada, în cadrul simpozionului amintit a fost lansat volumul Eugeniu Carada. Corespondenţă şi mărturii inedite. Prefaţă de academician Mugur Isărescu. Ediţie îngrijită şi studiu introductiv de Sabina Mariţiu şi Romeo Cîrjan. Seria Restitutio, volumul 7. Volumul aduce în atenţie 154 documente referitoare la viaţa şi activitatea lui Eugeniu Carada pe care editorii le-au descoperit la Biblioteca Academiei Române, Arhivele Naţionale ale României şi Biblioteca Naţională a României. Documentele sunt structurate în trei părţi. Prima parte conţine corespondenţa pe care Eugeniu Carada a purtat-o în perioada 1863-1906, cu personalităţi ale vieţii publice româneşti şi franceze. Cea mai consistentă este corespondenţa cu Ion C. Brătianu. În partea a doua sunt redate amintirile lui Mariu Theodorian-Carada, despre unchiul său, Eugeniu Carada. Manuscrisul poartă data 1o noiembrie 1914. Aceste pagini n-au fost cuprinse în niciunul dintre cele două scrieri cu caracter autobiografic publicate de Mariu Theodorian-Carada sub titlul „Efemeridele”. Partea a treia reuneşte documente referitoare la succesiunea lui Eugeniu Carada, precum şi la celebrarea memoriei sale în perioada interbelică. Un „volum fascinant, care dă măsura valorii lui Eugeniu Carada prin inedite pagini de sitroie trăiotă, scrie guvernatorul. Scrisorile, mărturiile, documentele conturează cu strălucire secvenţe din viaţa tulburătoare a unui om căruia, cu adevărat, nimic din ceea ce este omenesc nu i-a fost străin: nici munca până la epuizare, nici corectitudinea exemplară, nici dăruirea, nici generozitatea, nici tumultul în acţiune, şi nici vinul şi femeile. Volumul de faţă se remarcă printr-o impresionantă forţă evocatoare.”