Petrom s-ar putea apuca de gaze de şist: „După experienţa SUA, niciun operator de piaţă responsabil nu va refuza să analizeze acest teritoriu“

Autor: Roxana Petrescu 24.09.2013
Petrom, singurul producător de petrol şi gaze din România, spune că pentru anul viitor şi-a bugetat investiţii de un miliard de euro, iar pe termen lung nu exclude posibilitatea explorării gazelor de şist, mai ales după experienţa SUA din acest domeniu.
 
Încă de anul trecut, chiar Gerhard Roiss, şeful OMV, acţionarul majoritar al Petrom, spunea că dacă ai gaze de şist, trebuie să le scoţi, în ciuda problemelor severe de mediu pe care le ridică exploatarea acestei resurse.
 
„Începând de anul viitor estimăm investiţii între 0,8 şi 1,2 miliarde de euro, dar probabil pentru anul viitor bugetul se va ridica la peste un miliard de euro. Pentru a continua să stabilizăm producţia sau pentru a avea şanse de creştere, trebuie să continuăm să investim“, a declarat Mariana Gheorghe, directorul general executiv al Petrom, citată de Reuters.
 
Cel mai important proiect de explorare în care este implicat acum Petrom este cel din apele de mare adâncime din perimetrul Neptun din Marea Neagră. Pentru acest proiect, început în 2009, Petrom s-a aliat cu gigantul petrolier ExxonMobil, prima sondă de explorare săpată, Domino-1, indicând prezenţa unei acumulări de gaze de 42 - 84 de miliarde de metri cubi.