Sergiu Pop, Intervam: Nuclearelectrica şi Romgaz sunt acţiuni ce trebuie tezaurizate pentru că dau dividende şi sunt stabile

Autori: Cătălina Butan , Roxana Pricop 24.09.2013
Ovidiu Sergiu Pop, directorul firmei de brokeraj Intervam Bucureşti şi fost preşedinte al Depozitarului Central, se aşteaptă ca acţiunile Nuclearelectrica să aibă o evoluţie stabilă, puţin spectaculoasă, drept pentru care spune că aceste acţiuni se pretează unei investiţii pe termen lung, unei „tezaurizări“.
 
Ieri, ministrul delegat pentru energie Con­stan­tin Niţă a anunţat că oferta de vânzare a 10% din ac­ţiunile Nuclearelectrica s-a încheiat cu succes şi că preţul final la care s-au vândut acţiunile a fost de 11,2 lei/acţiune. Astfel, com­pa­nia a strâns 64 milioane de euro de la investitorii de pe bursă, iar în circa o lună acţiunile se vor tranzacţiona pe bursa de la Bucureşti.