Fondul Proprietatea face ofertă publică de cumpărare pentru 600 de milioane de acţiuni proprii

Autor: Roxana Pricop 25.09.2013

Fondul Proprietatea (FP) a anunţat azi că cere acordul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru a derula o ofertă publică de cumpărare a 600 milioane de acţiuni proprii, evaluate la o valoare totală de 436 mil.lei (97,7 mil.euro) raportat la cel mai recent preţ din piaţă.

Aceasta este cea mai mare ofertă publică derulată pe bursă de o companie, peste valoarea ofertei de preluare derulate de Rompetrol Rafinare.

"Prin această ofertă, Fondul intenţionează să răscumpere până la 600.000.000 de acţiuni de la acţionari. În funcţie de răspunsul la această ofertă, alte oferte ar putea fi luate în considerare şi în viitor. Detaliile complete ale ofertei vor fi anunţate după obţinerea aprobării din partea ASF, care ar trebui obţinută în termen de 10 zile lucrătoare potrivit reglementărilor în vigoare. În considerarea acestui fapt, Fondul doreşte să informeze de asemenea că execuţia zilnică a programului de răscumpărare pe piaţa reglementată a fost suspendată începând cu 23 septembrie 2013; orice reluare după închiderea ofertei va fi anunţată din timp", a anunţat Franklin Templeton, administratorul activelor FP.

Oferta de cumpărare are loc în condiţiile în care din luna aprilie FP a început cel mai mare program de răscumpărări prin care şi-a propus să cumpere de bursă 1,1 miliarde de acţiuni proprii. Până în prezent, FP a răscumpărat 322 milioane de acţiuni şi i-au mai rămas 778 milioane de acţiuni.

Acţiunile FP au deschis şedinţa de tranzacţionare de miercuri în creştere uşoară, de 0,7%, până la un preţ de 0,728 lei/unitate. Valoarea FP pe bursă este de 9,961 miliarde de lei

Pachetul de 600 milioane de acţiuni reprezintă 4,35% din capitalul FP.