Deschiderea unei noi mine de uraniu costa 400 mil. lei. Fara investitie, in trei ani, reactoarele de la Cernavoda ar putea functiona cu uraniu din import

Autor: Roxana Petrescu 27.09.2013

Singurul loc de unde se mai extrage uraniu în acest moment în România este mina Crucea ( jud. Suceava), aflată în exploatare de 30 de ani, dar ale cărei rezerve sunt aproape de epuizare. Pe lângă deschiderea noii mine, reprezentanţii Companiei Naţionale a Uraniului (CNU) spun că este necesară o investiţie suplimentară de circa 550 de milioane de lei pentru o nouă fabrică de procesare şi una de rafinare care să înlo­cuiască echipamentele înve­chite de la Feldioara (jud. Braşov).

„Singura mină din care se extrage uraniu în acest moment din România este Crucea. Au mai fost două mine foarte bogate în uraniu, Oraviţa (Caraş-Severin) şi Ştei (Bihor), dar s-au epuizat şi acum sunt în închidere“, explică Ioan Moraru, directorul general al Companiei Naţionale a Uraniului.

Problema este că rezervele de uraniu de la Crucea sunt pe sfârşite, licenţa de exploatare putând fi prelungită până în 2016-2017. Cum pentru deschiderea noii mine de la Tulgheş-Grinţieş sunt necesari circa 3 ani de zile, lucrările ar trebui să înceapă cel mai trâziu de la jumătatea anului viitor.