Preşedintele Traian Băsescu: Ne pregătim de o intrare într-o creştere accelerată a şomajului anul viitor

Ziarul Financiar 29.09.2013

Ziarul Financiar transmite principalele declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu

Despre Proiectul Roşia Montană:

► Mi-e foarte greu să mă pronunţ tehnic pe subiectul Roşia Montană, dar sunt un susţinător al exploatării resurselor. Sunt convins că dacă eu m-aş pronunţa, cel puţin 70% din clasa politică ar avea un punct de vedere contrar. Vreau să stau într-o poziţie neutră în aceată chestiune Roşia Montană, aşa cum este programată acum. Asta nu înseamnă că nu îmi voi face datoria şi nu voi încerca să informez concret despre acest subiect.

► Nu am spus că nu rămân un susţinător al proiectului Roşia Montană, dar obligaţia mea e să am o atitudine neutră.

►  E o abordare mincinoasă că Proiectul Roşia Montană rezolvă problema locurilor de muncă. A doua - cianurile.

► Proiectul e viabil financiar din punct de vedere al preţului aurului. Rentabilitatea proiectului nu este problema noastră. Luăm redevenţă, dar nu contribuim la investiţie. Nu noi ne asumăm riscul investiţiei. Aici discutăm despre nişte fonduri de investiţii, care sunt dispuse investiţii pentru a obţine profit. Dacă acest proiect va fi declanşat va fi opeprat de Gold Corporation.

► A treia minciună este "ne pleacă aurul din ţară". Nu pleacă din România niciun gram de aur. Dacă este ceva ce ne dăunează enorm e minciuna guvernamentală. Ştiu în ce stadiu era negocierea în timpul guvernului Boc şi Ungureanu. Tot aurul va fi prelucrat în România. Şi să nu ne uităm de prioritatea Băncii Naţionale pentru a cumpăra aurul extras. 

► Protestul din Piaţa Universităţii este unul curat, cel de la Roşia Monatnă este fabricat. Protestele sunt şi la adresa clasei politice. Nu m-am întâlnit cu acţionarii de la Roşia Montană. Roşia Montană este un subiect pentru structurile de informaţii. Nu exclud un referendum pe Roşia Montană, dar trebuie aşteptat momenul potrivit.

►  Roşia Montană este un subiect de interes pentru serviciile de securitate.

► Din informaţiile pe care le am, George Soros nu trimite ONG-urile în stradă. El nu mai are interes faţă de Roşia Montană

► Din cauza proiectului Roşia Montană se taie pădurile, dar există o condiţie premergătoare exploatării să se planteze 1000 de metri pătraţi de pădure.

► O altă minciună: "patru munţi vor fi retezaţi". Vă spun că doi sunt retezaţi la ora asta din timpul exploatării din perioada comunistă.

► Ce nu s-a discutat cu cei de la Gold Corporation: procesarea integrală a aliajului care este din aur şi argint din România şi dreptul BNR de a fi primul cumpărător.

► Pentru Emil Boc a fost o uşurare că a plecat de la Palatul Victoria fără să spună un "Da" hotărât pentru proiectul Roşia Montană.

► Dacă eu mă aşez pe una din baricade cine va media.

► Bătălia acum este cianuri-locuri de muncă. Mai e povestea cu multele minereuri preţioase, frate, nu iese niciun minereu din ţară.

Despre gazele de şist:

 Eu mai am un an şi câteva luni de mandat.Eu nu voi prinde momentul când se va scoate primul metru cub de gaze de şist. Miza politicilor în zona energetică trebuie să fie independenţa energetică. Eu am ţinut foarte mult la această independenţă, încât am refuzat orice contact cu South Stream şi am sprijinit proiectul Nabucco.

Despre Pactul de coabitare cu premierul

 N-aş zice că nu funcţionează. Am vorbit cu premierul de ziua lui. Nu trebuie să vorbeşti în fiecare zi atâta timp cât corespondenţa dintre instituţii funcţionează.

Despre CFR Marfă

 Nu vreau să descurajez investitorul, dar din câte ştiu nu va avea banii. Se caută tertipuri. problema este cum a definit guvernul investitorul strategic, că în CSAT i s-a cerut un investitor strategic. CFR Marfă dacă vrea să fie competitiv trebuie să schimbe vagoane. Nu m-am întâlnit cu Gruia Stoica.

 Până pe 4 octombrie trebuie să depună avansul, dacă îl depune lucrurile merg mai departe. Obligaţia de a dezvolta compania trebuie să existe.

 Economia gâfâie din puctul de vedere al funcţionării societăţilor. Guvernul Ponta nu a făcut excese, dar face ce nu trebuia făcut: pregăteşte eşecul anilor viitori, taie de la investiţii.

► Ne pregătim de o intrare într-o creştere accelerată a şomajului anul viitor. Investiţiile străine au scăzut cu 30%.

 Companiile sunt secătuite. Sistemul bancar dacă le creditează le creditează în condiţii anti-economice.

► Am trecut pe excedent în contul curent. Nu este bine că este semnalul că nu vin investiţiile străine.

După ce se va termina mandatul probabil voi rămâne în politică şi o să iau vorbele preşedintelui Iliescu "voi ieşi din politică cu picioarele înainte". Mă voi implica, nu voi fi preşedinte de partid.

 România nu ar trebui să mai ajungă în situaţia de a tăia salariile.

 Pentru tăierea salariilor, nu au cum să te ierte vreodată. Ca om politic, poţi să-ţi reproşezi lucrul ăsta sau nu. Nu mi-l repreşez pe fond. Mi-l reproşez profund pentru modul în care am făcut-o, am făcut-o brutal. Nu ascund că precipitatarea a fost că nu voiam să schimbe mandatul, să mărim cota unică.

 Acum, aş zice delegaţiei FMI, bine, mai stăm trei zile şi m-aş duce la televiziuni. Am vrut să rezolv problema cu Fondul, că nu vrem să mărim cota unică şi CAS.

Despre USL:

► Pentru România cel mai mare dezastru ar fi o criză politică. Sper să nu întindă elasticul până plesneşte.

► Nu-l văd pe Crin Antonescu preşedinte anul viitor. Prima problemă e legată de statul de drept, acum neîncrederea este că avem un stat de drept consolidat. A doua: confirmarea prin proiectul de Constituţie. A treia problemă pe care o avem: hârjoana din alianţă, motivată de alegerile prezidenţiale.

 Ponta şi Antonescu - niciunul din ei nu este ce ar trebui României. Nu am pe cineva să spun acest om e bun să fie preşedinte. Mă uit la ei la ce sunt în stare pentru voturi. Antonescu s-a urcat în trenul anti Roşia Montană şi habar nu are ce e acolo. Ponta s-a urcat în trenul pro.

 Eu m-am urcat în trebul anticorupţiei. A fost fraudă electorală, s-a întâmplat ceva cu un număr important de voturi în calculator. Ţepele erau justiţia.

 Dacă vor fi dosare după ce îmi termin mandatul, mă voi duce în faţa procurorului şi în faţa instanţei.

Despre eutanasierea câinilor

 Eu am început programul eutanasierii, pentru că am apreciat că populaţia canină este mult prea mare pentru resursele financiare pe care le avem. Eui au dat o OUG care a blocat atunci, în 2002, eutanasierea. Eutanasierea a fost oprită în 2002, iar sterilizarea nu a avut efect.

 Eu cred că ONG-urile au spus o minciună. Cred că mai mult au fost iubitori de bani de la primărie.

 Cred că se putea face mai devreme ceva în acest sens. Nu ştiu dacă se evita drama lui Ionuţ. Cred că legea ar trebui să poarte numele lui Ionuţ.


Preşedintele Traian Băsescu este invitatul special al primei ediţii din noul sezon “După 20 de ani”, duminică, începând cu ora 10.00, la ProTv. După ora 11.00, interviul continuă şi va fi transmis LIVE VIDEO pe gandul.info şi stirileprotv.ro.

Şeful statului va răspunde întrebărilor lui Cristian Leonte, moderatorul emisiunii, şi jurnaliştilor Claudiu Pândaru şi Cristian Hostiuc pe tema problemelor care tulbură societatea românească în momentul de faţă: privatizările, proiectul Roşia Montană şi resursele naturale ale României. De asemenea, şeful statului va vorbi despre actualul context politic intern şi internaţional.

În urmă cu două săptămâni, preşedintele Traian Băsescu a cerut  Guvernului să retragă proiectul Roşia Montană din Parlament, apreciind că actul normativ conţine prevederi neconstituţionale. Şedul statului a susţinut că există riscul amplificării tensiunilor în societate şi a prelungirii lor, dar şi al unei legi care să fie declarată neconstituţională în final. "Cred că soluţia corectă pentru premier e să retragă urgent proiectul de lege pentru că riscul este tensionarea la maxim a societăţii, iar după o lună jumătate-două am afla că legea e neconstituţională", a spus Băsescu.

Şeful statului a adăugat că premierul Victor Ponta trebuie să-şi asume responsabilitatea într-un astfel de moment. "Ponta trebuie să scape de laşitate ca să fie prim-ministru, trebuie să renunţe la şmecherii", a comentat Băsescu.

Preşedintele a precizat că nu şi-a schimbat punctul de vedere faţă de exploatarea de la Roşia Montană, însă nu vrea să fie considerat partizanul niciuneia dintre tabere.  El a apreciat  că a trata subiectul Roşia Montană în paradigma "locuri de muncă versus cianuri" este greşit.