Închiderea guvernului american costă 12,5 mil. dolari pe oră

Autor: Andrei Cîrchelan 02.10.2013

Preţul la care vine prima închidere din ultimii 17 ani a guvernului american este de 1,6 miliarde dolari pe săptămână, 300 mil. dolari pe zi şi 12,5 mil. dolari pe oră, scrie NBC News, citând date ale firmei de consultanţă IHS Global Insight.

Estimarea are la bază doar costurile cu munca şi serviciile pe care guvernul nu le poate oferi în momentul în care trimite în şomaj tehnic 800.000 de angajaţi din sectorul public.

Potrivit IHS, salariile angajaţilor din sectorul public sunt considerate parte a Produsului Intern Brut (PIB), valoarea totală a tuturor bunurilor şi serviciilor produse la nivel naţional în fiecare an. Ca atare, neplata salariilor din sectorul public înseamnă că sumele respective lipsesc din randamentul economic al ţării, arată articolul.

Angajaţii trimişi în şomaj tehnic vor primi probabil salarii retroactiv odată ce revin la muncă, aşa cum s-a întâmplat la ultima închidere a guvernului. Pe moment, însă, ei nu muncesc decât în punctele esenţiale ale sectorului public.

"Deşi 300 mil. dolari pe zi pare un număr mare, el nu reprezintă decât două miimi de procent din PIB”, care are o valoare de 16.000 mld. Dolari, a spus reprezentantul IHS, Paul Edelstein, citat de NBC.

Impactul pe termen lung al acestei situaţii asupra economiei americane rămâne nesigur, însă fiecare zi în care guvernul este închis agravează considerabil situaţia, potrivit unor declaraţii ale preşedintelui american Barack Obama.