Pe urmele strămoşilor/ de Ziarul de duminică

Autor: Ziarul de Duminica 03.10.2013

Răzvan Theodorescu

Cele două Europe

Editura Enciclopedică

Textele aici publicate au fost, iniţial, comunicări ştiinţifice ce au văzut lumina tiparului – cele mai multe – în publicaţii ale secţiilor Academiei Române, în volume dedicate monumen­telor istorice sau în revista „Istorie şi civilizaţie”.

„În 2008, la Editura Capitel a apărut în condiţii foarte bune micul meu volum «Europa noastră şi noi», dar tirajul său a fost confidenţial, el neajungând, practic, în biblioteci şi la cititori. Este motivul pentru care mi-am îngăduit să reiau acum cele şapte studii acolo publicate.”

 

Acad. Dan Berindei

Genealogie şi societate

Editura enciclopedică

Genealogia ofera fiecaruia posibilitatea de a-si scruta trecutul neamului sau, de a reconstitui cine l-a premers, care au fost traiul si evolutia inaintasilor, de a intelege masura in care el insusi este rezultatul unor procese istorice, de a intra pe o poarta larg deschisa in lumea concreta a legaturilor succesive al caror rezultat final este chiar el. Ea inlesneste„legatura cu pamantul”, da posibilitatea de a-si gasi radacini, explica relatia organica cu o localitate, cu o tara, cu o lume a trecutului, dar si cu cea a prezentului si a viitorului. Genealogia da simtamantul puternic al statorniciei si cel al intelegerii mai depline, al comprehensiunii unor procese istorice si al unor oameni si al cadrului lor general de existenta si afirmare.
Important este si de a se putea trece de la cazuri, de la o persoana sau o familie, la cercetari de mai larga respiratie, la studii de ansamblu, chiar la studii de genealogie sociala, analizandu-se dezvoltari si evolutii ale unor societati ori categorii sociale. Combinand izvoare istorice diverse cu informatii genealogice putem inainta in cunoasterea noastra, nemarginindu-ne numai la cazuri individuale sau la cele ale unor familii, spre intelegerea mutatiilor si evolutiei unor grupuri sociale mai intinse si chiar a societatii in ansambul ei.