Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori/ de Zoltan Rostas, Antonio Momoc – coordonatori

Autor: Ziarul de Duminica 03.10.2013

Zoltan Rostas este profesor de sociologie şi de comunicare. A publicat volumele: Visszajátszás (Conexiune inversă), Bucureşti, Albatros, 1984; Kétely és kísérlet (Dubiu şi experiment), Cluj-Napoca, Kriterion, 1988; Monografia ca utopie. Interviuri cu Henri H. Stahl, Bucureşti, Paideia, 2000; O istorie orală a Şcolii Sociologice de la Bucu­reşti, Bucureşti, Printech, 2001; Chipurile oraşului. Istorii  de viaţă din Bucureşti. Secolul XX, Bucureşti, Polirom, 2002; Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale (împreună cu Sorin Stoica), Bucureşti, Tritonic, 2003; Sala luminoasă. Primii monografişti ai şcolii gustiene, Bucureşti, Paideia, 2003; Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elizabeta Odobescu-Goga. Jurnal din perioada 1916-1918, Bucureşti, Paideia, 2004; Atelierul gustian. O abordare organizaţională, Bucureşti, Tritonic, 2005; Televizorul în „micul infern“ (îm­preună cu Sorin Stoica), Bucureşti, Tritonic, 2005; Parcurs întrerupt. Discipoli din anii ’30 ai Şcolii gustiene, Bucureşti, Paideia, 2006.

La Curtea Veche Publishing, i-au apărut volumele: Tur-retur. Convorbiri despre munca în străinătate, 2 vol. (împreună cu Sorin Stoica), 2006; Dialog neterminat (împreună cu Ioan Mihăilescu), 2007; Cea­lal­tă jumătate a istoriei. Femei povestind (împreună cu Theodora-Eliza Văcărescu), 2008; Jurnal de cămin (împreună cu Sorin Stoica), 2008; Strada Latină nr. 8. Monografişti şi echipieri gustieni la Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol“, 2009; Tânăr student caut revoluţionar (împreună cu Florentina Ţone), vol. I – 2011, vol. II – 2012.

Antonio Momoc s-a născut în Bucureşti, la 31 martie 1978. După Revoluţie, a urmat liceul „Iulia Hasdeu“, secţia Filologie-Istorie. În perioada 1996-2000, a studiat la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării a Universităţii din Bucureşti, unde a absolvit şi masteratul în Ştiinţele Comunicării. În ultimii doi ani de Jurnalism, a frecventat simultan cursurile Facultăţii de Ştiinţe Politice ale aceleiaşi universităţi. Din 2002, este licenţiat în Ştiinţe Politice, iar din 2005, master în Ştiinţe Politice la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Din anul 2008, este doctor în Sociologie al Universităţii din Bucureşti. În 2012, a avut o bursă post-doctorală la Universitatea LUISS „Guido Carli“ din Roma, iar în 2013, o bursă la Scripps College of Communication, Universitatea din Ohio.

La Curtea Veche Publishing, i-a apărut volumul Capcanele politice ale sociologiei interbelice. Şcoala gustiană între carlism şi legionarism, 2012.

Zoltán Rostás şi Antonio Momoc au mai fost co-autorii volumului Activiştii mărunţi. Istorii de viaţă, Curtea Veche Publishing, 2007.

 

Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori este titlul celui de-al 10-lea volum din seria cărţilor de interviuri de istorie orală a căror publicare a început în 2006. Coordonate de profesorul Zoltan Rostas alături de foşti studenţi ajunşi cercetători recunoscuţi: regretatul Sorin Stoica, Antonio Momoc, Eliza Văcărescu, Florentina Ţone, aceste volume au impus o metodă, un stil şi chiar o şcoală. Într-un limbaj nepretenţios li se spune în mediul lor „gaşca gustiştilor lui Zoltán Rostás”. De această dată, împreună cu Antonio Momoc, profesorul Rostas a  investigat o categorie socială afirmată în comunism şi un fenomen socio-economic cu efecte profunde în economia şi în societatea românească postrevoluţionară. Este vorba despre fenomenul economiei negre sau informale, despre capitalismul de dinainte de capitalism, despre efectele dramatice ale economiei de comandă şi strategiile de supravieţuire ale românilor. Altfel spus despre lipsa bunurilor de larg consum, absenţa produselor de primă necesitate, penuria de marfă din magazinele de încălţăminte sau îmbrăcăminte, sărăcia din rafturile magazinelor alimentare, care au condus la apariţia acestei pieţe subterane, a afacerilor şi schimburilor underground, a unei economii negre care nu se dezvolta atât de independent pe cât pare, de economia oficială. Asemenea tuturor temelor propuse cititorului de echipa profesorului Rostás nici această temă nu a fost frecventată în istoriografia dedicată comunismului, sau în cea economică. Remarcabil însă şi fascinant în acest volum, ca şi în cele precedente, este acest amestec inextricabil de spirit ştiinţific şi autenticitatea mărturiilor, bogăţia şi diversitatea romanescă a istoriilor de viaţă, care l-au făcut pe regretatul scriitor Sorin Stoica să exclame cu admiraţie şi surpriză, atunci când s-a decis să intre în proiect: „dar asta-i literatură, tată!”

Ilustrăm descoperirea lui Sorin Stoica printr-un fragment din mărturia culeasă de Cătălina Hopârteanu.

*

*        *

(...)Într-una din zile am fost la peşte pe la Jurilovca, să iau nişte peşte pentru restaurant şi aveam un pachet de ţigări Kent şi le-am dat la pescarii ăia acolo ca să îmi dea şi mie o ştiucă pe lângă marfă. Când am ajuns la doişpe noaptea cu maşina în staţiune să descarc peştele, acolo era miliţia. Offf… m-a controlat toată maşina să vadă ce peşte am furat. „N-am furat nimic, dom’le, uite am un peşte pe care am dat un pachet de ţigări.“ A doua zi m-a chemat iar la Miliţia Constanţa şi declaraţii, şi înjurături, şi te bătea, te bătea…off… Te lăsa singur în birou şi pleca şi da drumul la telefoane să te înnebunească, aşa mult sunau. Şi venea după un sfert de oră: „Ia mai spune, mă, ce ai făcut.“ „N-am făcut dom’le, nimic“. „Ia scrie acolo…“ Şi dădeam altă declaraţie, ca să vadă dacă coincide, dacă spui adevărul, dacă minţi.

Mă mai descurcam şi eu cum puteam, dacă găseam câte un măcelar de treabă, aranjam împreună, el îmi dădea zece kile de carne pe factură. De fapt, erau doar vreo şapte, unul şi-l oprea el, unul eu, şi unul i-l dădeam la bucătar, ca să nu spună că i-am adus carnea îngheţată şi plină de apă. Aşa ne mai descurcam şi noi… cântăream apa aia mai mult şi ne rămânea carne să punem pe masă la copii. Riscul cel mai mare mi-l asumam eu… vai de capul meu când mă urmărea Securitatea şi goneam prin tot oraşul ca să scap de ei. Dacă ar fi găsit carnea cu atâta gheaţă, mă păştea închisoarea.

Îţi trebuia mult curaj pe atunci. Norocul meu era că lucram în alimentaţie, da… lucram cu oameni de la tot felul de restaurante din Mamaia. Cum eu îmi vedeam de treaba mea şi nu supăram pe nimeni, atunci toţi mă serveau şi eu îi serveam pe ei. Şi cu directorul IHR-ului mă aveam bine, de fapt cu toţi care au fost directori acolo…

Aşa am reuşit să o angajez şi pe sor’mea la IHR, la birouri. Ea făcuse Liceul Economic Agricol şi ar fi trebuit să se ducă în agricultură, dar cu intervenţii a ajuns în alimentaţie publică. Tot cu intervenţii am băgat-o şi la liceu… da, mergeau şi atunci intervenţiile, doar că nu era lumea aşa coruptă şi nu făcea atâtea măgării.

Revenind, da… cunoşteam un poliţai, un miliţian la circulaţie şi am vorbit cu el să mă ajute. Am aflat cine era şefa comi­siei la admitere, i-am spus şi el a stat la circulaţie câteva zile pe drumul unde ştia că vine ea. Până la urmă a prins-o că nu mai ştiu ce regulă a încălcat şi a oprit-o să o amendeze… cum doamna nu voia amendă, el i-a propus târgul ăsta… da, i-a zis să o treacă pe sor’mea pe lista de admişi. Nici în ziua de azi nu ştiu dacă sor’mea o fi luat cinciul sau dacă şefa comisiei s-a ţinut de cuvânt.

Uite aşa ne mai descurcam noi… dar, era greu… dacă te prindea miliţia te interoga şi te bătea şi punea furtunul cu apă rece pe tine să spui tot, fie că ai făcut, fie că nu. Îmi amintesc că o dată eram în holul la un hotel din Mamaia şi beam o cafea cu cineva… şi cum am obiceiul să mă joc cu mâinile prin găurile dintre fotoliu şi spătar, aşa am făcut şi atunci… şi am găsit ceva, eram tânăr şi am scos să vad ce e… off… erau câteva hârtii, dolari, rulaţi şi legaţi cu elastic… ce m-am speriat atunci, i-am băgat repede la loc şi am plecat… trei zile, dacă nu şi mai bine am stat cu spaima în sân că vin miliţienii după mine…

Dar nu pot să zic că am dus-o rău… dacă aveam câteva pachete de BT sau mai ales de Kent, le luam de la bişniţari de la Piaţa Unirii, mă descurcam… îi dădeam la bucătar şi îi dădeam şi bani şi el îmi dădea carne bună sau salam de Sibiu, da, era mare bătaie pe salamul de Sibiu… îi mai dădeam şi la şeful de depozit şi mai luam noaptea, pe ascuns, băgam în maşină, câte o navetă de Pepsi… şi o duceam sus, în casă, pe ascuns, acoperită, să nu mă vadă vecinii şi să mă pârască… vai de capul nostru era…

 

Şi altfel nu mai puteaţi lua nimic?

Păi.. vezi tu, era greu… tare greu… mai luai dacă îţi dădea unu şi altul… de exemplu, erau shop-urile pentru străini, unde veneau străinii să cumpere în dolari… şi dacă le ştiam pe vânzătoare, îmi dădeau pe ascuns… şi ciocolată, a mâncat fata mea ciocolată Merci cât nu a mâncat jumate de Constanţa… acum aş pofti şi eu… dar din pensia de opt milioane… de unde să dau pe ciocolată… off… asta e viaţa…

Da, şi luam de la shop şi Havana Club şi batoane de Toblerone şi câteodată, mai rar, reuşeam să iau şi haine… mai ales la sfârşit de sezon, când se închideau shop-urile peste iarnă… Îmi era frică de fiecare dată când mi se oferea ceva, îmi era frică să iau, ştiam că ne opresc maşinile şi ne verifică… Îmi amintesc că, o dată, era miezul nopţii şi am plecat cu familia de la un văr de al soţiei, un văr care era navigator şi luasem de la el nişte banane şi două perechi de blugi… şi când am coborât, era miliţia în faţa blocului. Cum pe atunci nu aveai voie şi nici de ce să umbli noaptea, miliţia ne lua la întrebări… şi am trimis fata şi soţia în maşină şi am rămas eu să vorbesc cu ei… noroc că le-am dat lor lucrurile, că pe mine m-au controlat… şi când să controleze şi în maşină, a trecut unul cam pilit pe stradă şi s-au luat de ăla… am avut mare noroc, că la vremea aia nu exista să umble noaptea oamenii pe stradă, mai ales beţi şi fără rost… Nici nu aveam cum să umblăm noaptea, că la ora zece se oprea curentul şi dacă aveam treburi de făcut umblam cu felinarul după noi… era mare nenorocire.

Acum că ţi-am spus despre asta mi-am amintit cum şi-a găsit sfârşitul o vecină din bloc: a venit săraca de la servici la zece fără cinci şi s-a urcat în lift că stătea la zece şi îi era greu să urce pe scări; curentul s-a oprit imediat după ce ea s-a urcat în lift şi atunci ea a deschis uşa de la butonul de urgenţă şi pentru că era întuneric a pus piciorul afară din lift şi nu a văzut că liftul era mai sus de sol… şi atunci a căzut sub lift, în gol, de la etajul şase, unde rămăsese blocat liftul. Miliţia a zis că a fost doar vina ei…

 

Fragment din volumul Bişniţari, descurcăreţi, supravieţuitori, în coordonarea lui Zoltan Rostas şi a lui Antonio Momoc. Volum în curs de apariţie la Editura Curtea veche, seria Actual