Twitter este evaluată la 12,8 miliarde dolari înainte de listarea pe bursă

Autor: Ioana Nita 07.10.2013

Twitter este evaluată la 12,8 miliarde de dolari, potrivit documentelor pentru listarea pe bursă a reţelei de socializare, care deşi a revoluţionat modul în care persoanele distribuie informaţiile, este încă o companie neprofitabilă, scrie Bloomberg.  

Twitter a făcut publice la sfârşitul săptămânii trecute documentele privind listarea la bursă, prin care intenţionează să strângă un miliard de dolari, aceasta fiind cea mai aşteptată ofertă publică iniţială a unei companii de tehnologie după cea a Facebook.

Preţul unei acţiuni Twitter a fost stabilit la 20,62 de dolari, iar compania americană va oferi spre vânzare 620 milioane de acţiuni, conform unor surse apropiate situaţiei. 

Twitter a raportat în prima jumătate a anului o pierdere netă de 69,3 milioane dolari, faţă de rezultatul negativ de 49,1 milioane dolari înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Reprezentanţii companiei au declarat că Twitter a acumulat până la 30 iunie anul acesta, un deficit de 418,6 milioane dolari.