Scăderile externe ţin investitorii de la Bucureşti în aşteptare

Autor: Stefan Musgociu 08.10.2013

Bursa de la Bucureşti a urmat linia bur­selor vest-europene şi a scăzut cu 0,33%, într-o piaţă cu rulaje reduse, unde cei mai mulţi investitori au rămas pe poziţii de aşteptare, iar tranzacţiile cu ac­ţiunile Fondului Proprietatea (FP) au asi­gurat peste 80% din rulajul de 18,5 mil. lei.

Bursele din regiune s-au menţinut şi ieri pe minus, cu scăderi cuprinse între 0,2% în Germania şi 0,9% pe bursa din Londra.

„Sunt două cauze pentru starea aceasta de pe bursă. Pe de o parte este aşteptarea ofertei Rom­gaz şi a deciziei ASF cu privire la accelerarea pro­gra­mului de răscum­părare derulat de Fondul Proprietatea, iar pe de altă parte sunt incerti­tudinile pe plan inter­naţional legate de decizia Congresului ame­ri­can cu privire la blo­cajul din sectorul public din SUA“, a declarat Rareş Nilaş, directorul general al BT Securities.

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a încheiat şedinţa în scă­dere cu 0,44%. Indicele BET-FI, al ac­ţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlu­rilor FP, a coborât cu 0,6%.

Drepturile de alocare emise de Nuclearelectrica (SNN) în oferta pentru listare au scăzut cu 0,95%, la preţul de 11,5 lei. Cu aceste titluri au fost efec­tuate 403 transferuri, în valoare cumu­lată de 1,7 mil. lei (392.000 de euro).

Cotaţia de la închidere este cu 2,68% peste preţul de 11,2 lei/acţiune la care au fost vândute titlurile pe tranşele investitorilor instituţionali (85% din ofertă) şi al marilor investitori de retail (5% din titlurile din ofertă).

Comparativ cu preţurile la care micii investitori de retail (10% din ac­ţiunile din ofertă) au cumpărat acţiunile în ofertă, cotaţia drepturilor de alocare la bursă este mai mare cu 5,85% şi, respectiv, cu 11,6%. Micii investitori de retail au cumpărat acţiunile la preţuri de 10,304 lei (8% discount acordat pentru subscrierile din primele 3 zile ale ofertei) şi 10,864 lei (3% discount pentru subscrierile din a patra zi a ofertei).

Cea mai mare parte a ru­lajului Fondului Pro­prie­tatea a fost asigurată de două deal-uri de 11,5 mil. lei. Preţul ac­ţiunilor FP a scăzut cu 0,66% şi a ajuns la 0,748 lei, înde­păr­tându-se în con­tinuare de noul ma­xim istoric atins în pri­mele minute de tran­zac­ţionare de vineri, de 0,7805 lei.

Compania Franklin Tem­pleton, administra­to­rul FP, a anunţat pe 25 sep­tem­brie că vrea să acce­lereze programul de răscum­părare de acţiuni FP, care are nevoie însă de acordul ASF.

„Este evident că de­ci­zia ASF este fundamentală în evo­luţia pre­ţului acţiunilor Fondului Pro­prie­ta­tea“, a mai spus brokerul de la BT Secu­ri­ties.

În a cincea zi a ofertei derulată de AdePlast (ADE) pentru listare, inten­si­tatea ordinelor de subscriere a scăzut pe tranşa mică (cu ordine de sub 500.000 de lei) şi în care sunt disponibile 15% din acţiuni.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.10.2013