Piramida bogăţiei mondiale.Cum sunt repartizaţi banii la nivel global - GRAFIC

Autor: Ştefan Stan 12.10.2013

Credit Suisse, una dintre cele mai mari companii de servicii financiare din lume, a făcut un clasament al populaţiei în funcţie de venituri, care arată cum 32 de milioane de oameni, aproximativ 0,7% din populaţia adultă a lumii, controlează aproape 100 de mii de miliarde de dolari, adică 41% din bogăţia totală a lumii.

La baza piramidei se observă că 3,2 miliarde de oameni, adică 68,7% din populaţia adultă, controlează numai 3% din averea mondială, ceea ce înseamnă 7 mii de miliarde de dolari.

În grafic se poate vedea departajarea între păturile sociale, piramida fiind împărţită pe venit: la bază se află cei cu venituri de sub 10.000 de dolari, ca în vârf să fie situaţi cei cu peste un milion de dolari.