Şeful Honda: Economia poate fi pusă în mişcare prin noi locuri de muncă şi creşterea salariilor

Autor: Bogdan Alecu 10.10.2013

Dezvoltarea economiei nu se poate face doar pe baza creşterii producţiei care merge la export, ci şi pe baza cererii interne. Pe măsură ce oamenii vor avea salarii mai mari, vor pune pe picioare şi piaţa locală.

România trebuie să susţină creşterea pieţei interne, iar pe lângă crearea de noi lo­curi de muncă guvernul tre­buie să susţină şi creşterea sa­lariilor, pentru ca oamenii să poată pune eco­nomia în mişcare, este de părere Takashi Kono, preşedintele Honda Tra­ding România, impor­ta­to­rul maşinilor şi moto­cicle­telor mărcii japoneze pe piaţa locală.

Kono, 55 de ani, este cel de-al treilea şef al companiei de la intrarea mărcii direct pe piaţa locală la sfârşitul anului 2006.

„Cei mai mulţi investitori vin în România să producă fiind atraşi de costurile mici legate de personal, aşa cum s-a întâmplat şi în China. Vor fi două trepte în ceea ce priveşte producţia, întâi vor veni investitori şi vor demara acti­vitatea, iar a doua va viza creşterea şi efi­cien­tizarea producţiei. Cei care lucrează acum în producţie trebuie să se in­struias­că, pentru ca productivitatea lor să crească în timp“, a subliniat Takashi Kono.