„Epopeea“ privatizării CFR Marfă, aproape de final: Mai puţin de 100 de ore fac diferenţa între câştig şi pierdere, între mărire şi cădere. Ce va alege Gruia Stoica sau ce mai poate alege?

Autor: Mirabela Tiron 10.10.2013

Mai puţin de 100 de ore mai fac diferenţa între succes şi eşec în cea mai mare tranzacţie în transportul de marfă din România, dar şi între realizarea sau prăbuşirea visului lui Gruia Stoica de-a dezvolta „cel mai mare operator re­gional“, cum spunea după ce a fost declarat câştigătorul privatizării CFR Marfă. Termenul stabilit pentru finalizarea privatizării companie de stat a rămas 14 octombrie (luni), dată până la care Stoica mai trebuie să achite 170 mil. euro pentru a-şi vedea visul cu ochii.

Gruia Stoica a pornit foarte de jos în urmă cu peste 20 de ani şi, pe tăcute, a ajuns un antreprenor important care controlează o cincime din transportul de marfă pe calea ferată din România. Are şanse să deţină monopolul pe transportul de marfă, dar doar câteva zile la dispoziţie şi puţină marjă de manevră. De fapt, la acest moment, alternativa pe care o are proprietarul firmei Grup Feroviar Român (GFR), desemnată câştigătoare a licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă în iulie anul acesta, este de a plăti 170 de milioane de euro până pe 14 octombrie, adică restul sumei de bani, după ce a plătit avansurile. Până acum omul de afaceri a îndeplinit toate condiţiile vân­zătorului - Ministerul Transpor­turilor -, respectiv a depus o garanţie de 10 mi­lioane de euro şi încă 20 de mi­lioane de euro într-un cont escrow. Trans­porturile nu se gândesc să prelungească termenul de finalizare a privatizării menţionat într-o hotărâre de guvern publicată în august, în ciuda faptului că această tranzacţie nu a primit avizul Consiliului Concurenţei, care legal poate emite o decizie de acest fel în câteva luni de la primirea notificării. În acest caz, notificarea s-a făcut la finalul lunii septembrie.

„Noi trebuie să respectăm termenul din hotărârea de guvern şi din contract. Nu vom amâna, nu avem cum să amâ­năm, există o strategie de privatizare, un acord scris cu Fondul Monetar Inter­naţional. Nu putem să derogăm de la acest termen“, a spus ieri Ramona Mănescu, ministrul transporturilor, citată de Mediafax.

În Hotărârea de Guvern (HG) pen­tru aprobarea condiţiilor de pri­va­tizare a CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, publicată pe 14 august în Monitorul Oficial, se men­ţionează că finalizarea vânzării trebuie să se realizeze în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii (14 octombrie dacă nu este socotită ziua de 14 august, 13 octombrie dacă este so­co­tită - dar Mănescu a vorbit de mai multe ori de 14 octombrie ca termen-limită).

Pe de altă parte, tot în această ho­târâre de guvern este precizat că „trans­ferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni ce face obiectul vânzării-cumpărării se reali­zează la data îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii: (...) emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii“. „Suntem pregătiţi să facem această plată, în condiţiile în care vânzătorul

şi-a îndeplinit restul clauzelor con­tractuale. (...) Nu mai vreau să stau cinci luni până dă avizul Consiliul Con­curenţei. Eu spun aşa: sunt pregătit să plătesc această sumă de bani înainte de a primi avizul Concurenţei, care poate să fie pozitiv sau negativ, îmi asum această responsabilitate, şi mai mult decât atât, îmi asum acest risc de a mă costa mai mult cele şase luni de zile de blocaj al unei sume de 200 de milioane de euro, dar vreau să ştiu dacă vân­zătorul şi-a îndeplinit restul clauzelor din contract“, a declarat Gruia Stoica. Omul de afaceri a precizat că deţine banii şi că aceştia vin de la bănci din America.

Ce spune Consiliul Concurenţei?

Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Con­siliului Concurenţei, a declarat pen­tru ZF că aşteaptă ca GFR să com­pleteze notificarea depusă în septem­brie cu o serie de acte pentru a fi completă. „Am solicitat GFR  să trimită o serie de informaţii care lipseau din no­tificarea depuă în septembrie. Până nu avem o notificare completă nu putem începe evaluarea. GFR mai are zece zile să facă acest lucru“, a spus Chiriţoiu. El spune că între hotărârea de guvern şi contractul semnat cu ministerul există diferenţe şi că a fost o neînţelegere în momentul transpunerii în hotărârea de guvern a contractului.

El a mai precizat că dacă această tran­zacţie rămâne în evaluarea Con­siliului Concurenţei şi nu la Comisia Europeană, atunci luarea unei decizii ar putea  dura maximum cinci luni, însă de obicei „analiza se termină într-o lună“, a spus Chiriţoiu.

Preşedintele consiliului a mai pre­cizat că doar după ce se va da avizul pe această tranzacţie cumpărătorul va putea administra compania CFR Marfă, chiar dacă depune banii în avans. Chiri­ţoiu a precizat că este adevărat că în cazul unei decizii negative a consiliului cum­părătorul are banii blocaţi pe o perioadă de timp, dar în acelaşi timp şi statul riscă dacă începe evaluarea tran­zacţiei fără ca potenţialul cumpărător să aibă banii solicitaţi.

Grup Feroviar Român (GFR) a fost declarat câştigător în procesul de pri­vatizare CFR Marfă, oferind un preţ de 202 mil. euro pentru pachetul de 51% din acţiuni. După ce Ministerul Transporturilor a semnat contractul de privatizare al companiei CFR Marfă cu Grup Feroviar Român (GFR) - 2 sep­tem­brie, omul de afaceri Gruia Stoica spunea pentru ZF că prin preluarea CFR Marfă plănuieşte să creeze cel mai mare operator feroviar regional, care să aibă afaceri de un miliard de euro. Zi­lele care au rămas până la termenul de finalizare a privatizării pot face dife­renţa între îndeplinirea acestui vis sau eşecul lui.

Gruia Stoica şi-a clădit un business de sute de milioane de euro în industria căilor ferate în ultimii zece ani.  El este pro­prietarul grupului Grampet, care include Grup Feroviar Român, ce operează cu 9.500 de vagoane şi 225 de locomotive. Compania GFR, cu care a câş­tigat pachetul majoritar al CFR Marfă, este cel mai mare transportator privat de marfă pe calea ferată, cu aproape 2.500 de angajaţi şi o cifră de afaceri de 813 mil. lei (183 mil. euro) şi un profit de 28,8 mil. lei (6,5 mil. euro). Compania deţine 22,3% din piaţa de trans­port feroviar de marfă, potrivit ulti­melor date disponibile. Prin preluarea CFR Marfă, GFR ar ajunge la o cotă de piaţă de peste 70% pe transportul feroviar. GFR este deţinută cu un pachet de 50,45% de Grampet SA, cu 26,1% de Vasile Didilă, cu 14,1% de Ra­pid Com (deţinută de Vasile Didilă) şi cu 9% de compania Turnoprest (de­ţinută de Vasile Didilă). Piaţa de trans­port feroviar  de mărfuri este evaluată la circa 500 de milioane de euro.

 

PAŞII PRIVATIZĂRII

20 iunie

Grup Feroviar Român este declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru pachetul de 51% din acţiuni, anunţa Relu Fenechiu, ministrul transporturilor de la acea dată.

4 iulie

Primele semne de îndoială din partea unui demnitar: preşedintele Traian Băsescu susţine că nu are încredere în derularea procesului de privatizare de la CFR Marfă, precizând că transformarea datoriilor în acţiuni s-a făcut după ce licitaţia a început, ceea ce nu este în regulă. Traian Băsescu avea să repete de mai multe ori aceste lucruri.

12 iulie

Premierul Victor Ponta preia interimatul la Ministerul Transporturilor după ce Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

22 iulie

„Preşedintele să îşi vadă de treaba lui, nu cred că intră în atribuţiile preşedintelui României să controleze ce fac firmele din România”,  declara  premierul Victor Ponta.

24 iulie

Contractul de vânzare a companiei CFR Marfă va fi semnat doar după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), probabil în luna septembrie, iar procedura de privatizare va fi finalizată în termen de 60 de zile, spunea premierul Victor Ponta.

2 august

Preşedintele Traian Băsescu a convocat o şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru a discuta despre privatizarea CFR Marfă.

14 august

Hotărârea de Guvern pentru aprobarea condiţiilor de privatizare a CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către SC Grup Feroviar Român a fost publicată în Monitorul Oficial, finalizarea vânzării urmând a se realiza în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a HG.

26 august

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru numirea Ramonei Mănescu în funcţia de ministru al transporturilor, anunţa Administraţia Prezidenţială.  

2 septembrie

Ministerul Transporturilor a semnat contractul de privatizare a companiei CFR Marfă cu Grup Feroviar Român (GFR).

3 septembrie

Gruia Stoica declara că prin preluarea CFR Marfă plănuieşte să creeze cel mai mare operator feroviar regional, care să aibă afaceri de un miliard de euro.

24 septembrie

Grup Feroviar Român a depus la Consiliul Concurenţei notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă.

26 septembrie

„Termenele prevăzute în HG şi în contract sunt foarte clare. Noi ne dorim ca domnul Gruia Stoica şi GFR să-şi poată onora obligaţiile în aceste termene”, spunea Ramona Mănescu, ministrul transporturilor.

29 septembrie

„Pe 4 octombrie, GFR, cel care a fost declarat câştigător al licitaţiei, trebuie să aibă un depozit de 20,2 milioane euro ca garanţie, după care în 30 de zile trebuie să vină cu diferenţa de 180 milioane“, spunea preşedintele Traian Băsescu.

27 septembrie

Consiliul Concurenţei aminteşte că termenul legal maxim în care va emite o decizie privind tranzacţia este de cinci luni.

3 octombrie

GFR a virat 90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat.

9 octombrie 2013

Termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă menţionat în Hotărârea de Guvern 526  nu a fost prelungit de Guvern, potrivit unor surse citate de Mediafax.

10 octombrie

Termenul-limită de plată de către cumpărător a sumei de 170 milioane euro pentru preluarea a 51% din acţiunile CFR Marfă rămâne 14 octombrie, dată după care Ministerul Transporturilor va anunţa cum va fi finalizată procedura de privatizare, potrivit Ramonei Mănescu, ministrul transporturilor.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 11.10.2013