Piaţa vopselelor dă semne de creştere în volum, dar scade în valoare

Autor: Ioan Dornescu 13.10.2013

După venirea crizei, buzunarele mai uşoare şi proiectele noi tot mai puţine au provocat adevărate lupte pe preţ în construcţii. Pe segmentul de lacuri şi vopsele, care spre deosebire de alte industrii beneficiază şi de aportul lucrărilor de renovare, unii jucătorii profeţesc apariţia unui nou tip de client, mai informat, pentru care contează şi randamentul produsului achiziţionat, scrie revista BUSINESS CONSTRUCT.



Piaţa lacurilor, vopselelor şi tencuielilor decorative a crescut cu 3-5% în volum, dar a scăzut cu 2-4% în valoare în primele opt luni din acest an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor companiei de cercetare InterBiz research & consulting.

„Pe piaţa vopselelor s-a remarcat accentuarea concurenţei pe segmentul inferior de preţ, iar reţelele de bricolaj au contribuit la acest trend prin prisma extinderii mărcilor private de vopsele. Tencuielile decorative au avut cea mai slabă evoluţie în primele opt luni ale anului 2013, înregistrând o scădere de aproximativ 15% din cauza încetinirii programului de reabilitare termică a blocurilor de locuinţe“, arată reprezentanţii companiei de cercetare.

Dragoş Militaru, directorul general executiv al grupului Fabryo - Atlas Paints, afirmă că pe piaţă se observă o dinamică interesantă a unor jucători din categorii de produse complementare, care investesc în piaţa vopselelor.

„Consumatorii devin treptat mai informaţi şi calitatea produselor devine mai relevantă decât preţul de la raft. Majoritatea competitorilor care au mizat doar pe preţ, în detrimentul calităţii produselor, au probleme serioase să reziste în continuare. Românii au început să înţeleagă că preţul trebuie corelat cu randamentul pro­dusului (suprafaţa acoperită) şi calitatea acestuia (durabilitate, culoare, uşu­rinţă în aplicare, compatibilitatea cu alte produse de finisaj)“, spune reprezentantul grupului.

El estimează că piaţa a scăzut cu 5 - 10% faţă de anul 2012, principalele elemente negative fiind lipsa finanţării proiectelor de reabilitare şi incertitudinile legate de stabilitatea veniturilor, dar şi scăderea continuă a populaţiei rezidente în România.

Grupul condus de Militaru a rezultat în urma fuziunii dintre Fabryo Corporation, deţi­nută de fondul suedez de investiţii Oresa Ventures, şi Atlas Paints - producător de materiale şi finisaje pentru construcţii desprins din Atlas Corporation, firmă controlată de omul de afaceri grec John Sitinas -, şi a anunţat în martie o cifră de afaceri de peste 39 milioane euro la nivelul anului trecut.

„Deşi am avut un început de an bun, sensibil peste 2012, după vacanţa prelungită de Paşti consumul materialelor de finisaje pentru construcţii a început să scadă. (...) Ne aşteptăm la o cifră de afaceri similară cu cea obţinută anul trecut şi la o creştere de profitabilitate. Din cauza mediului volatil în care evoluăm, evenimente externe - cum ar fi preţul petrolului sau ratele de schimb valutar - pot avea un impact semnificativ asupra rezultatelor noastre“, afirmă Militaru.
 

Vopselele trebuie să acopere „din prima“

Adrian Ion, director de marketing al firmei Deutek, afirmă că renovările sunt în creştere faţă de perioada 2007-2008, fenomenul luând amploare pe măsură ce a devenit mai clar că efectele crizei nu sunt conjuncturale şi de scurtă durată.

„În ultimii trei ani mulţi consumatori s-au îndreptat către produse extrem de ieftine, de calitate extrem de slabă. Vopselele «de prim preţ» au început să fie utilizate din plin şi din nefericire pentru consumatori au generat extrem de multe frustrări. S-a generat acel tipar al consumatorului reîntors în magazin nervos şi plin de vopsea care cerea un produs în continuare accesibil ca preţ, dar totuşi de încredere şi care să îşi facă treaba“, a adăugat el. Procesul anevoios şi costisitor de educare s-a produs deja, iar în prezent achiziţiile sunt făcute mult mai inteligent, pe baza unei analize mai corecte a raportului real preţ-calitate. „Per total, consumatorii şi-au dat deja seama de capcana preţului unui litru de vopsea care costă cât un litru de apă plată - la final ceea ce pune pe perete este extrem de asemănător cu apa plată“, afirmă reprezentantul Deutek.

Pe de altă parte, în cazul clienţilor care alocă un buget similar cu cel de dinainte de criză, cheltuirea banilor este realizată într-un mod mult mai eficient odată cu creşterea gradului de informare şi implicare în luarea deciziei. „Aşteptări care de acum au devenit standard pentru o vopsea lavabilă sunt ca produsul să acopere «din prima», să reziste la orice tipuri de pătare şi spălare, să aibă şi efecte benefice asupra sănătăţii, să vină în culori vii şi originale“, a mai spus el.

Directorul de marketing al Deutek afirmă că o estimare corectă a evoluţiei pieţei a devenit un exerciţiu din ce în ce mai complicat începând cu anul 2008, când industria a suferit prima corecţie semnificativă, prognozele fiind îngreunate de variaţia anuală extrem de redusă din ultima perioadă, dar şi de sezonalitatea din ce în ce mai pronunţată pe luni. „Putem spune că piaţa primelor opt luni se situează la acelaşi nivel cu cel de anul trecut“, afirmă el.

Citiţi materialul complet în revista Business Construct sau pe www.zfcorporate.ro/business-construct

Ce mai puteţi citi în numărul de luna octombrie al Business Construct

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 14.10.2013