Investitorii, pesimişti în privinţa negocierilor din congresul american. Indicii de pe Wall Street au deschis ziua pe minus

Autor: Anca Dumitrescu 15.10.2013

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de marţi în scădere, investitorii analizând negocierile referitoare la buget şi plafonul datoriilor din Congresul SUA şi rezultatele financiare trimestriale raportate de companii, transmite Bloomberg.



Indicele Dow Jones este în declin cu 0,12%, Standard&Poor’s cu 0,4%, în timp ce Nasdaq este în creştere cu 0,12%.

Liderii democraţi şi republicani din Senat ar putea ajunge la un acord, cel mai devreme marţi, pentru majorarea plafonului datoriilor Statelor Unite. Acordul ar permite evitatea intrării în incapacitate de plată a SUA şi ar pune capăt blocajului parţial al activităţilor instituţiilor federale americane, care durează de 15 zile.

Acţiunile Citigroup sunt în scădere cu 0,3%, după ce rezultatele raportate de bancă pentru trimestrul al treilea au fost sub aşteptările analiştilor. Citigroup, a treia bancă din SUA după active, a înregistrat un profit net de 3,2 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, faţă de 468 milioane de dolari în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Titlurile Coca-Cola sunt în creştere cu 1,1%. Profitul net al Coca-Cola, cel mai mare producător de băuturi răcoritoare la nivel mondial, a crescut cu 6% în trimestrul al treilea, la 2,45 de miliarde de dolari, de la 2,31 miliarde de dolari în urmă cu un an, susţinut de volumul mai mare al vânzărilor în America de Nord.