Berdilă, Romsys: Avem ca obiectiv creşterea veniturilor din soluţii şi servicii IT

Autor: Adrian Seceleanu 16.10.2013

Creşterea ponderii pe care o au în venituri serviciile şi soluţiile IT este principalul obiectiv al Romsys, unul dintre cei mai mari integratori IT&C locali, cu afaceri de 51 mil. euro în anul precedent, a declarat în cadrul unei întâlniri cu media Horaţiu Berdilă, CEO al companiei din anul 2009.

„Anul acesta zona de soluţii şi servicii va reprezenta aproximativ 65% din cifra de afaceri, faţă de 60% în anul precedent. Este zona care contează teoretic cel mai mult pentru noi. Când vă uitaţi la integratori cele mai importante date de business sunt - ce proiecte integrează, adică ce procent din competenţele pe care le are firma în proiectele de integrare sunt obţinute din portofoliul propriu şi doi - cât la sută din proiectul respectiv este din zona de servicii şi soluţii şi nu de infrastructură“, a spus Berdilă.

Anul viitor ţinta este ca ponderea serviciilor şi soluţiilor să crească şi mai puternic, a declarat Răzvan Olteanu, director general adjunct al Romsys.