Domnule prim-ministru Ponta, dacă nu reuşiţi să convingeţi măcar 30.000 de români să cumpere acţiuni la Romgaz, îl vindeţi degeaba. Companii precum AdePlast tot nu vor avea de la cine să strângă bani

Eşecul ofertei publice de listare la bursă a produ­cătorului de materiale de construcţii AdePlast, de­ţinut de antreprenorul român Marcel Bărbuţ, ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru primul-ministru Victor Ponta cel puţin la fel de puternic ca plecarea unui investitor străin de talia Nokia.

Dacă nu dezvoltăm piaţa de capital locală, atunci companiile private ro­mâneşti vor rămâne în continuare fără surse de finanţare, nu vor mai face investiţii, nu vor mai crea locuri de muncă noi, iar şirul insolvenţelor va continua cu efecte negative asupra economiei.

Listările companiilor de stat reprezintă o oportunitate uriaşă pentru dezvoltarea pieţei de capital din România, iar meritul guvernului Ponta este că până acum şi-a respectat anga­jamentele şi a vândut pe bursă 15% din Transgaz, 10% din Nuclearelectrica, iar acum vine cu 15% din producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş, cea mai mare companie de stat, evaluată la peste 3 miliarde de euro.

Chiar astăzi, vineri, guvernul se întruneşte în şedinţă specială pentru a stabili preţul de vânzare a acţiunilor Romgaz. O astfel de listare, cea mai mare din istoria României, merită o şedinţă de guvern specială, dar pe lângă preţ ar fi necesar să se discute serios şi o strategie de promovare a acestei oferte către public.

Chiar dacă oamenii care coordonează oferta Romgaz de la Departamentul pentru Energie au arătat că au învăţat din experienţele trecute şi i-au convins pe intermediarii ofertei Romgaz să vină cu o structură mai accesibilă pentru public şi cu o tranşă mai mare pentru micii investi­tori, oferta nu va reuşi să atragă inte­resul maselor decât dacă va fi promo­vată nu doar prin clipuri publicitare la TV, cât mai ales prin discursul oficial.

Oferta Romgaz este cea mai mare privatizare a guvernului Ponta şi nu este o privatizare făcută în spatele uşilor închise, ci este o privatizare transparentă la care poate participa oricine. Premierul Ponta trebuie să transmită foarte clar acest mesaj, în următoarele două săptămâni, cât va dura oferta, prin toate canalele posibile. Trebuie să le arate românilor că au posibilitatea să cumpere acţiuni la cea mai profitabilă companie de stat, trebuie să dea un exemplu cumpărând el însuşi acţiuni.

După 20 de ani în care politicienii au strigat în gura mare „Nu ne vindem ţara!“, dar în spatele uşilor închise au vândut tot ce au putut (Petrom, Petromidia, Sidex, Alro, Romtelecom, distribuţii de gaze şi de energie) străinilor, pe bani puţini, noul motto al privatizărilor statului ar trebui să fie „Români, cumpăraţi România!“.

Acesta este modelul prin care s-a dezvoltat piaţa de capital din Polonia, cu privatizări ale statului care au atras sute de mii de polonezi pe bursă. De aceea Polonia are acum peste un milion de investitori persoane fizice, în timp ce România are doar vreo 80.000. De aceea pe bursa din Polonia s-au putut fi­nanţa şi dezvolta companii private uriaşe, în timp ce pe bursa de la Bu­cu­reşti nu s-au găsit bani pentru AdePlast, prima companie privată care a derulat o ofertă publică iniţială după cinci ani.

La Varşovia sunt listate în prezent şapte companii private cu capitalizări de peste un miliard de euro, companii care au fost dezvoltate după 1990 de antreprenori polonezi. La Bucureşti, în afară de Banca Transilvania (capita­lizare de 700 de milioane de euro), nicio companie privată nu a reuşit să se dezvolte, iar eşecuri precum cel al AdePlast îi vor descuraja pe investitorii locali să încerce să acceseze piaţa de capital.

Problema e că majoritatea compa­niilor româneşti mari sunt puternic îndatorate, iar băncile nu le mai creditează.

Deci nu se mai pot dezvolta, nu mai pot face investiţii, nu mai au resurse să creeze noi locuri de muncă.

Asta în timp ce românii ţin 126 de miliarde de lei (28,3 miliarde de euro) în bănci, la dobânzi de 4% pe an, care abia acoperă inflaţia.

Cât timp robinetul banilor străini (investiţii străine directe, remiterile românilor din străinătate) abia picură şi absorbţia fondurilor europene este în continuare la niveluri ridicol de mici, singura şansă de relansare economică în acest moment este folosirea mai eficientă a capitalului românesc, a banilor pe care-i avem în ţară, a celor 126 de miliarde de lei din bănci.

O parte din aceşti bani trebuie atraşi pe bursă. Românii trebuie să afle despre bursă, să înveţe ABC-ul investiţiilor financiare, iar statul trebuie să-şi asume rolul de învăţător.

A încerca să vinzi acum o companie privată pe bursă, către publicul larg, este ca şi cum ai arunca seminţe pe un teren înţelenit. Nu se vor prinde. Doar statul poate desţeleni acest teren, prin listări precum cea a Romgaz, Hidro­electrica, Romtelecom, care să-i facă pe români să prindă gustul investiţiilor bursiere.

Ofertele statului sunt importante şi pentru atragerea capitalului străin, a fondurilor de investiţii, care au capa­citatea de a analiza situaţiile financiare ale unei companii şi de a pune presiune asupra managementului să livreze rezultate mai bune.

Un exemplu este ceea ce face Elliott la Fondul Proprie­tatea sau ceea ce a încercat să facă Fondul Proprie­tatea la companiile din portofoliu în ultimii ani. Un investitor mic, cu 100 de acţiuni, nu va putea face niciodată ce face un investitor insti­tuţional.

Însă fondurile de investiţii străine nu vor veni să cumpere acţiuni la AdePlast sau la orice altă companie privată locală, pe când un investitor mic e mai uşor de convins să o facă. Investitorii străini vin să investească în companii monopol, preferabil de stat, vin să cumpere acţiuni ieftine şi cu ris­curi mici. De ce să cumpere AdePlast când au Henkel în Germania? Un fond străin nu va investi într-un IPO privat decât dacă este o companie care oferă oportunităţi unice, pe care nu le găseşte în altă parte.

Pentru listări private este nevoie de investitori locali. Micii investitori locali cunosc mult mai bine companiile locale decât investitorii instituţionali străini, le consumă produsele, lucrează în aceste companii, iar dacă sunt destul de mulţi, pot deveni la fel de importanţi ca fon­durile care administrează mulţi bani.

La AdePlast, pe tranşa micilor investitori au participat circa 360 de persoane care au subscris acţiuni de 2,5 mi­lioane de euro. Dacă erau de patru ori pe-atâţia, probabil că soarta ofertei ar fi fost alta. Dar ca să se găsească 1.500 de investitori care să vină cu bani într-o ofertă privată, tre­buie să fie măcar 30.000 de investitori activi pe bursă şi o bază totală de peste 300.000 de inves­titori (care să deţină conturi de in­vestiţii).

De aceea, obiectivul ofertei Romgaz nu trebuie să fie doar atragerea unei sume cât mai mari la bugetul statului, ci şi atragerea unui număr cât mai mare de investitori locali, iar cele două obiective nu se exclud, deoarece cu cât subscrierea va fi mai mare, cu atât şi preţul pe care-l va obţine statul va fi mai bun.
Dacă Romgaz, o companie de peste 3 miliarde de euro, nu va reuşi să convingă măcar 30.000 de români să-şi deschidă cont pe bursă, atunci din punctul meu de vedere va fi un eşec, indiferent ce sumă va încasa statul.


Orice broker ar trebui să aducă măcar cinci investitori noi la Romgaz

Un eşec nu doar al statului, ci şi al pieţei de capital. Brokerii locali s-au învăţat ca statul să le dea totul de-a gata. Statul le-a dat gratuit acţiuni la bursă, statul le-a adus companii. Când statul nu a mai listat, au început să-l critice, au început să critice bursa că nu aduce companii private, au dat afară doi directori generali pentru că nu au avut listări. Acum l-au adus pe polonezul Ludwik Sobolewski ca să dezvolte bursa, dar la AdePlast l-au lăsat să se descurce singur.

Lejeritatea cu care brokerii au tratat oferta AdePlast este incredibilă. Deşi peste 30 de firme de brokeraj s-au închis în ultimii ani şi aproape toţi cei care au mai rămas sunt pe pierdere, nimeni nu a ridicat un deget la AdePlast, ba unii au criticat oferta. Poate că există destule lucruri de criticat privind oferta AdePlast, dar oricum ar fi, cu o astfel de atitudine brokerii îşi fac rău singuri şi fac rău întregii pieţe. În loc să se bucure că după atâţia ani a venit un antreprenor să-şi listeze compania şi să tragă toţi ca să mai aibă o companie listată şi ca să mai convingă astfel încă cinci antreprenori să-i urmeze exemplul lui Marcel Bărbuţ, ei şi-au sfătuit clienţii să stea deoparte şi să aştepte Romgaz.

Poate că e un sfat bun. Poate că Romgaz este o investiţie mai bună decât AdePlast. Dar în cazul acesta nu au nicio scuză dacă la Romgaz nu-şi vor convinge clienţii să vină cu bani.

În următoarele două săptămâni, fiecare dintre cei 800 de brokeri care mai lucrează pe bursă ar trebui să-şi ia agenda şi să dea zilnic sute de telefoane, iar cine nu găseşte măcar cinci investitori noi care să subscrie la Romgaz ar trebui să-şi dea demisia, pentru că nu are ce căuta pe piaţa de capital!


Modelul polonez: statul a privatizat, iar polonezii au cumpărat acţiunile

Bursa din Polonia s-a dezvoltat datorită listărilor statului, care şi-a privatizat cele mai importante companii prin vânzări de acţiuni pe piaţa de capital (statul păstrând pachete de control la aceste companii). Polonezii au fost încurajaţi de autorităţi să cumpere acţiuni la aceste companii şi au participat masiv la aceste privatizări.  În 2004, la listarea PKO Bank Polski (BCR-ul polonez), polonezii au făcut cozi la sucursalele băncii ca să cumpere acţiuni.

În 2010, când guvernul a listat Bursa din Varşovia, au cumpărat acţiuni peste 320.000 de investitori polonezi.  În prezent, pe bursa poloneză există peste 1,5 mi­lioane de persoane care au conturi de tranzacţionare. Această bază uriaşă de investitori, alături de fondurile de pensii poloneze şi de fondurile de investiţii străine, a susţinut listarea a sute de companii private poloneze.

Anul trecut, Alior Bank, o bancă privată care a avut o dezvoltare spectaculoasă în ultimii ani în Polonia, a reuşit să strângă circa 500 de milioane de euro în urma celui mai mare IPO privat din istoria bursei poloneze, în care au subscris circa 14.000 de investitori individuali.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 18.10.2013