Acţiunile Google au depăşit pentru prima dată 1.000 de dolari

Autor: Marius Oncu 18.10.2013

Acţiunile Google au crescut cu 13% în prima parte a şedinţei de vineri pe bursa din Statele Unite şi au depăşit pentru prima dată pragul de 1.000 de dolari, cotaţia fiind susţinută de rezultatele financiare bune raportate de companie pentru trimestrul al treilea, potrivit MarketWatch.



Preţul unei acţiuni Google se tranzacţiona în urcare cu 13,03%, la 1.004,6 dolari la momentul transmiterii ştirii. Cotaţia Google este în urcare cu peste 40% faţă de începutul anului.

Mai mulţi analişti au crescut preţurile ţintă pentru acţiunile Google, după publicarea rezultatelor financiare.

Profitul Google a crescut cu 36% în trimestrul al treilea faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la 3 miliarde de dolari, iar veniturile companiei au urcat cu 12%, la 14,9 miliarde de dolari, datorită volumului mai mare de publicitate pe dispozitive mobile.

Google a reuşit să compenseze scăderea preţurilor publicităţii pe gadget-uri mobile prin creşterea volumului de spoturi plătite.

Compania a demonstrat altfel că poate monetiza serviciile de publicitate online în contextul tranziţiei tot mai multor utilizatori către smartphone-uri şi tablete. Spoturile pe dispozitive mobile se vând la preţuri mai mici decât cele destinate PC-ului tradiţional.

Google are o cotă de aproximativ o treime din piaţa globală a publicităţii online, potrivit datelor eMarketer. Facebook ocupă locul al doilea, la mare distanţă, cu o cotă de numai 5%, dar a înregistrat în ultimii doi ani creşteri mai puternice decât Google.