Cum arată noua atracţie imobiliară - "Casele de hobiţi" din Italia

Autor: Ştefan Stan 26.10.2013

Trulli, fostele magazii ale fermierilor din Italia, sunt cea mai nouă atracţie imobiliară pentru cumpărătorii de case de vacanţă din sudul peninsulei, oferind o experienţă istorică unică proprietarilor, scrie BBC.  

Magaziile sunt emblematice pentru oraşul italian Puglia şi există doar în Valea Itriei. Clădirile rotunde din piatră de var, cu acoperişuri conice cu unul, până la 12 turnuri, sunt nişte vestigii istorice presărate prin peisaj. Trulli seamănă izbitor cu “locuinţele de hobiţi” din filmul “The Lord of the Rings”.

Iniţial clădirile erau magazii pe care fermierii le foloseau pentru a depozita echipamente sau animale, însă în timp au devenit case de vacanţă pentru cei care doreau să schimbe atmosfera de oraş.

La construcţia magaziilor nu a fost folosit ciment, doar piatră de var din regiune, tăiată în cuburi mari, numite “chiancarelle”.

Conform datelor istorice, magaziile au rădăcinile în anii 1600’, când a fost impusă o taxă pe noile clădiri, iar localnici construiau Trulli în aşa fel încât să poată fi dezasamblate când veneau inspectorii, şi reconstruite după.

Alessandro Melpignano, un agent imobiliar din regiune, susţine că magaziile istorice au început să abiă căutare după ce Trulli din Alberobello a fost inclus în patrimoniul Unesco în 1996.

Trulli necesită renovări o dată la fiecare 100-150 de ani. Durează aproximativ o lună ca un con să fie reconstruit, şi costă în jur de 15.000 de euro.