Romgaz a răsplătit acţionarii în ultimii trei ani cu 627 mil. €, de două ori mai mult decât vrea să strângă în ofertă
Romgaz Mediaş (simbol bursier SNG), care este unul dintre cele mai profitabile monopoluri controlate de stat, a recompensat acţionarii în ultimii trei ani cu dividende în valoare cumulată de 2,7 miliarde de lei (circa 627 mil. euro), adică de două ori suma minimă pe care vrea să o strângă de la investitorii de pe bursă în oferta publică de listare care începe astăzi.
Romgaz vrea să strângă de la investitorii de pe bursă între 1,38 mld. lei (311,7 mil. euro) şi 1,85 mld. lei (415,6 milioane euro).
Numai anul trecut Romgaz a distribuit către acţionari dividende de peste un miliard de lei (238 mil. euro), echivalentul unui dividend brut pe acţiune de 2,768 lei/unitate care raportat la preţul minim din oferta de listare, de 24 de lei/acţiune, ar echivala cu un randament din dividende de 11,5%, adică unul dintre cele mai ridicate de pe bursă dintre acţiunile importante listate pe piaţă în prezent şi de aproape trei ori mai mare decât dobânda bancară. Raportat la preţul maxim din ofertă, de 32 lei/acţiune, randamentul din dividende s-ar cifra la 8,65%.
WikiZF: Profilul companiei Romgaz
Spre comparaţie, Petrom (SNP), cea mai mare companie din România, a distribuit din profitul pe 2012 dividende brute în valoare de 1,59 mld. lei, sau 0,028 lei/acţiune, care raportat la preţul curent din piaţă, de 0,43 lei/acţiune, ar rezulta într-un randament din dividende de aproape 6,5%.
Transgaz Mediaş (TGN), cunoscută ca una dintre cele mai importante companii de dividende de pe bursa locală, a acordat din profitul anului trecut dividende în valoare totală de 250,7 mil. lei, echivalentul a 21,29 lei/unitate. Randamentul dividendului raportat la preţul pe acţiune din piaţă, de 180,3 lei, este de 11,8%, dar dividendul este aşteptat să coboare semnificativ anul viitor din cauza pierderilor marcate de companie ca urmare a eşecului proiectului Nabucco.
În aceste condiţii Romgaz ar putea să fie în viitor una dintre cele mai atractive companii de pe bursă din perspectiva dividendelor care se prefigurează a fi acordate în anii următori, oferind unul dintre cele mai mari randamente din dividende de pe bursă.
Cumulat, în perioada 2010 - 2012, compania a distribuit dividende de 7,062 lei/acţiune luând în calcul actuala structură a capitalului Romgaz, care echivalează cu aproape 30% din preţul minim oferit de societatea în oferta de listare, de 24 de lei.
Potrivit informaţiilor din piaţă, Romgaz va continua să distribuie şi anul viitor dividende reprezentând 85% din profitul realizat în 2013, care este estimat la 320 mil. euro, urmând ca rata de distribuire să coboare la 75% în anii următori. În aceste condiţii, Romgaz ar putea să distribuie anul viitor către acţionari dividende de 1,2 mld. lei (272 mil. euro) din profitul pe 2013. La preţul minim din ofertă, de 24 de lei, randamentul brut din dividende ar fi şi mai consistent şi s-ar cifra în acest caz la circa 13%.
Totuşi trebuie avut în vedere şi faptul că fiind cea mai profitabilă companie deţinută de stat, reprezentanţii guvernului au abuzat în trecut de resursele companiei pentru a transfera bani către bugetul de stat, în detrimentul acţionarilor.
Cel mai grăitor exemplu este ordonanţa de guvern prin care statul, care controlează Romgaz şi va deţine şi după listare pachetul de control, de 70% din acţiuni, a obligat societatea în 2010 să realizeze o donaţie în valoare de 400 mil. lei (95 mil. euro) la bugetul de stat, care altfel ar fi fost repartizată ca dividende către acţionari.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.10.2013