Dacă suntem atât de bogaţi, de ce suntem atât de săraci?

România are cea mai mare creştere din Uniunea Europeană a producţiei de maşini în 2013 faţă de anul anterior, de 44%, însă paradoxal, şi cea mai mare scădere a numărului de maşini noi vândute pe primul semestru – de 26%.

Cu o creştere a exporturilor de 50% din 2009 încoace, începem să avem un profil de ţară în care muncim (cât de cât), dar  nu ne permitem să cumpărăm rezultatul muncii noastre cu ceea ce câştigăm.

Cel mai bun exemplu este Dacia, care va produce anul acesta 343.000 de maşini în România, însă va avea vânzări pe piaţa locală de doar 25.000, din care doar 6.000 pentru persoane fizice, printre care să se afle eventual şi salariaţii companiei de la Piteşti.

Şi Dacia totuşi este un produs destinat teoretic chiar pieţelor aşa-numite „emergente“, în care România nu se încadrează încă, fiind deocamdată „de periferie“. 

Însă ceea ce lucrează muncitorii de la Piteşti se vinde foarte bine în Europa, unde înmatriculările de Dacia sunt pe primul loc la creştere, cu plus 20% pe primele nouă luni şi aproape 181.000 de maşini vândute, înaintea Mercedes (creştere de 6%) şi BMW ( creştere de 1%). Toate celelalte mărci sunt pe minus, iar piaţa totală este la rândul său în scădere cu 4%, conform ziarului francez Les Echos. Ca urmare a acestei evoluţii, România va bate Italia la producţia de maşini produse pe teritoriul ţării în 2013, urcând pe locul şapte în Europa, iar Italia va coborî pe locul opt sau nouă.

Dacă vorbim despre Zara, H&M sau Louis Vuitton, paradoxul este şi mai pregnant: câţi români din Caracal, Focşani sau  Cisnădie, unde puţini ştiu că Louis Vouitton are 812 angajaţi, îşi cumpără frecvent asemenea branduri?

Sigur, e bine că suntem în acest lanţ al producţiei şi că oamenii au unde să meargă să muncească. Însă un astfel de paradox ţine mai mult de o ţară subdezvoltată ca Filipine sau Thailanda decât să caracterizeze o economie pe drumul spre dezvoltare.

Iar contrastul între puterea de producţie şi nivelul veniturilor se vede şi mai acut în cazul României în ceea ce priveşte resursele minerale.

„Parcursul din ultimii ani al economiei mondiale este determinat în mare măsură de evoluţia preţurilor la materii prime. Se discută mult despre criza financiară, însă se vorbeşte prea puţin despre faptul că în ultimul deceniu preţul mediu al resurselor minerale a crescut de trei ori, iar cel al combustibililor fosili (petrol, cărbuni, gaz) a crescut de patru ori. Raritatea resurselor este o realitate, nu mai este o perspectivă“, a spus săptămâna trecută, la un eveniment la Bucureşti, unul dintre membrii marcanţi ai clubului de la Roma, profesorul italian de chimie fizică de la Universitatea din Florenţa Ugo Bardi.

Bun, şi atunci de ce România, dacă este în top cinci din Uniunea Europeană la producţia de petrol şi gaze naturale, este pe penultimul loc la nivelul veniturilor, cu un salariu mediu net de 350 de euro pe lună, la jumătate faţă de salariul minim din ţări considerate sărace din Europa, precum Grecia sau Portugalia şi de şapte ori mai mic decât salariul mediu din Europa de Vest?

„Da, ştiu că aveţi o producţie bună de petrol şi gaze, însă nu aveţi suficientă capacitate industrială pentru prelucrarea acestor resurse. Probabil aceasta este explicaţia că veniturile de aici sunt mici deşi aveţi resurse“, a explicat profesorul diferenţa între resurse şi venituri.

În agricultură, la producţia de porumb România va urca pe locul doi în Uniunea Europeană, cu o producţie de 11,3 milioane de tone, iar la producţia totală de cereale de 17,4 milioane de tone estimată pentru 2013 vom bate Italia şi vom trece pe locul şase în topul producătorilor europeni.

Însă, un milion de români au plecat în Italia pentru că aici câştigă prea puţin, iar 100.000 de românce s-au căsătorit cu italieni pentru că certitudinea şi nesiguranţa locală le-a făcut să renunţe la România.

Producem mai multe maşini (măcar ca număr, chiar dacă sunt mai ieftine), avem mai multe resurse de petrol şi gaze, suntem o putere în producţia de cereale. Ce lipseşte din această ecuaţie? De ce dacă suntem aşa de bogaţi, de fapt realitatea arată că suntem cei mai săraci din Europa?

Exemplul ţărilor care patinează în subdezvoltare de decenii din America Latină, Africa şi Asia arată că resursele exploatate fără procesare locală şi fără industrie şi branding nu te ridică pe un palier mai înalt.

De unde să vină creşterea fără industrie? Văzând cum Germania a rezistat ca o stâncă în criză, toată Uniunea Europeană îşi pune acum această întrebare-cheie. Depinde (şi) de noi ce răspuns vom da.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 22.10.2013