La 14 ani, cu banii pe care îi strângea pentru o maşină, şi-a făcut o afacere. După trei ani, are un business de 250 de mil.dolari

Autor: Cătălina Butan 24.10.2013

O adolescentă de doar 14 ani, care strângea bani pentru a-şi cumpăra o maşină, a pus bazele unei companii care valorează astăzi milioane de dolari, scrie Business Insider.

Cu trei ani în urmă, Bella Weems, care are astăzi 17 ani, a înfiinţat compania de bijuterii Origami Owl, cu o cifră de afaceri de 24 de milioane de dolari în 2012 şi estimări de 250 de milioane de dolari pentru acest an, potrivit datelor companiei.

La 14 ani, Weems şi-a anunţat părinţii că şi-ar dori o maşină de ziua ei, însă aceştia au hotărât că trebuie să contribuie şi ea cu fonduri, încurajând-o să-şi înfiinţeze propria afacere.

Weems a pus astfel bazele companiei Origami Owl cu banii câştigaţi ca babysitter, pe care îi folosea pentru a face medalione pe care le vindea prietenilor la diferite petreceri. Cu cei 350 de dolari câştigaţi ca babysitter, Weems şi-a cumpărat diferite componente pentru a face medalioane. După un an, compania şi-a înfiinţat un model propriu de vânzări, iar încasările au explodat.

Origami Owl lucrează cu asociaţi independenţi, cunoscuţi sub numele de designeri, cărora le furnizează bijuterii, oferindu-le un discount, iar aceştia le vând clienţilor lor la petreceri private. Origamy Owl are în prezent în jur de 50.000 de “designeri” iar executivii companiei sunt membrii ai familiei lui Weems.