Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost arestat preventiv

Autor: Dan Lungu 24.10.2013

Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost arestat preventiv, joi seară, pentru 29 de zile, în baza unei decizii a Curţii de Apel Alba Iulia, care a admis propunerea procurorilor DIICOT, acesta fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere.



Purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, a declarat, joi seară, că instanţa a admis propunerile de arestare preventivă înaintate de către procurorii DIICOT atât pentru şeful BCCO Alba Iulia, comisarul şef Traian Berbeceanu, cât şi pentru celelalte două persoane cercetate în acest dosar, respectiv Titus Biriescu şi Ramona Biriescu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cosmin Muntean a spus că decizia Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, iar inculpaţii au declarat recurs în sală, care va fi judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În sala de judecată s-au aflat, în momentul pronunţării deciziei, şi unii dintre colegii comisarului şef Traian Berbeceanu, iar după anunţarea verdictului, din grupul acestora s-a auzit strigându-se: "Ruşine!", "Ruşine!"

Berbeceanu nu a fost prezent în sală în momentul comunicării deciziei instanţei, acesta nemaifiind adus din arestul IPJ Alba, unde a fost dus în momentul în care completul de judecată a intrat la deliberări.

În sala de judecată a fost prezent unul dintre inculpaţi, respectiv Titus Biriescu, căruia îi expirase ordonanţa de reţinere dată de către procurori şi care a venit însoţit de avocatul său.

El a declarat, la ieşirea din sala de judecată, că toate acuzaţiile care li se aduc în acest dosar nu sunt corecte şi, totodată, a afirmat că asupra sa "domnii procurori au făcut presiuni pentru a face anumite declaraţii despre Traian Berbeceanu".

Întrebat de jurnalişti cine sunt acele persoane care au făcut presiuni asupra sa, Biriescu nu a dorit să ofere alte detalii.

Şeful BCCO Alba, Traian Berbeceanu, a fost dus, joi după-amiază, la Curtea de Apel Alba Iulia, cu propunerea de arestare preventivă, după ce cu o zi în urmă a fost reţinut de către procurorii DIICOT Alba, fiind acuzat că a sprijinit o grupare suspectată de evaziune fiscală cu produse petroliere.

Miercuri, după ce a fost ridicat de anchetatori din locuinţa sa, Berbeceanu spunea că mai multe persoane pe care le-a arestat şi cercetat de-a lungul timpului pentru infracţiuni deosebit de grave sunt forţate să depună plângeri împotriva sa şi că acestea ar fi spijinite de structuri ale statului.

Întrebat dacă crede că există o implicare a politicului în acest dosar, el a răspuns: "Este posibil, dar refuz să discut la momentul acesta. O să aflaţi în curând foarte multe detalii...".

Procurorii DIICOT au făcut, miercuri, 11 percheziţii în judeţele Alba şi Hunedoara, la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală cu produse petroliere de peste 3,5 milioane de lei, într-un dosar în care este cercetat şi şeful BCCO Alba Iulia, fiind acuzat că a sprijinit grupul infracţional.

În acest caz, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Alba au pus sub învinuire şase persoane, membri ai grupării infracţionale suspectate de evaziune fiscală, delapidare, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor sau creditului societăţii în scop contrar intereselor acesteia, în folosul propriu ori pentru a favoriza o altă societate, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, uz de fals, refuzul de a pune la dispoziţia administratorului judiciar ori lichidatorului, a evidenţelor, documentele şi bunurilor de patrimoniu.

Potrivit anchetatorilor, începând din 2003, învinuiţii, asociaţi şi administratori la mai multe societăţi comerciale, au înfiinţat şi folosit mai multe firme fantomă pentru a derulat operaţiuni financiare fictive, respectiv fraudă de tip "carusel", privind comerţul cu carburanţi şi alte produse petroliere (solvenţi, bitumuri, combustibili pentru focare).

Membrii grupării au produs astfel un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 3,5 milioane de lei, prin neplata accizelor, a impozitului pe profit şi TVA-ului.

De asemenea, învinuiţii şi-ar fi însuşit fără drept, "prin utilizarea unor manopere frauduloase", aproximativ 3,5 milioane de lei din patrimoniul unor societăţilor comerciale folosind înscrisuri false, au precizat procurorii.

Procurorii au stabilit că şeful BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, a ajutat învinuiţii, dându-le informaţii despre activităţile investigative desfăşurate de DIICOT sau despre stadiul unor dosare care aveau ca obiect comiterea unor infracţiuni economice de către membrii grupării infracţionale. Acesta i-ar fi anunţat şi despre percheziţii şi audieri de martori şi le-ar fi dat spus cum pot evita probarea activităţilor infracţionale, atenţionându-i cu privire la evitarea utilizării comunicărilor prin telefon.

Joi dimineaţă, a fost postată pe Internet o scrisoare atribuită şefului BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, o parte a documentului fiind postată şi pe pagina de Facebook a lui Berbeceanu.

În scrisoare, care are 29 de pagini şi este adresată "tuturor poliţiştilor din structurile de combatere a criminalităţii organizate din cadrul Poliţiei Române", şeful BCCO Alba Iulia afirmă că în ultima perioadă asupra sa şi a echipei pe care o conduce se "desfăşoară o acţiune mârşavă de mari proporţii, organizată şi coordonată de către procurori ai DIICOT şi ofiţeri ai serviciilor de informaţii".

Şeful BCCO Alba Iulia le spune colegilor săi să aibă grijă, avertizându-i că sunt "vânaţi", "denigraţi" şi că împotriva lor "se fabrică dosare bazate pe probe false, pe declaraţii mincinoase".

În acelaşi document dat publicităţii de Antena 3, şeful BCCO Alba Iulia vorbeşte despre un complot împotriva sa, în care sunt implicaţi procurori DIICOT şi un coleg din BCCO, el făcând referire la mai multe dosare şi acuzând legături ale celor menţionaţi cu diferiţi infractori.

El îi acuză pe procurorii DIICOT că "au confiscat" rezultatele BCCO, pe care "şi le-au atribuit fără ruşine, minţind mereu că au făcut sute de percheziţii, că au realizat zeci de prinderi în flagrant, că au prins mii de infractori, că au descoperit tone de droguri".

Berbeceanu dă exemple concrete, vorbind şi despre interceptări telefonice realizate de SRI privind procurori sau poliţişti care ar avea legătură cu diferiţi infractori pe care îi informau despre cercetările făcute asupra lor.

Spre exemplu, Traian Berbeceanu îi acuză pe unul dintre colegii săi de la BCCO, Alin Muntean, pe şeful DIICOT - Serviciul Teritorial Alba Iulia, Ioan Mureşan, şi pe un alt procuror DIICOT, Sergiu Cean, că ar avea legături cu oameni de afaceri din Alba Iulia cercetaţi în diferite dosare instrumentate de DIICOT sau BCCO şi pe care i-ar fi acoperit astfel încât să nu fie cercetaţi sau să primească pedepse mai mici.

De asemenea, poliţistul susţine că procurorii interveneau şi le cereau colegilor lor să nu facă anumite acte de urmărire penală sau să nu ceară prelungirea unor măsuri de arestare preventivă în cazul unor suspecţi arestaţi în diferite cauze, iar în alte situaţii ar fi informat persoanele cercetate, existând ca dovezi înregistrări ambientale.

De asemenea, el îi acuză pe cei doi procurori şi pe colegul său de la BCCO că făceau presiuni asupra celorlalţi colegi din BCCO Alba Iulia, cerându-le să aleagă dacă sunt de partea sa sau de partea lor.

El susţine că în vara acestui an i s-ar fi propus de către conducerea Poliţiei Române să părăsească funcţia pe care o ocupă pentru o funcţie echivalentă, însă a refuzat.

Berbeceanu a fost întrebat de jurnalişti despre această scrisoare, nefăcând însă nicio declaraţie.

Comisarul şef Traian Berbeceanu are 45 de ani, iar din 2005 este şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia, structură cu atribuţii în judeţele Alba, Hunedoara şi Sibiu.