Şeful P&G: Mărcile private au curăţat piaţa de branduri mici şi încep lupta cu cele mari

Autor: Cristina Roşca 28.10.2013

Hans Dewaele (51 de ani), care a preluat la finalul anului trecut conducerea operaţiunilor Procter & Gamble din România şi alte şapte pieţe din regiunea Balcanilor, spune că mărcile private, acele produse no-name dezvoltate de retaileri, cresc puternic pe o piaţă care avansează timid, cu sub 5%.

„În întreaga regiune a Balcanilor mărcile private au o cotă de piaţă de sub 10%, însă cresc puternic. Mai mult, expansiunea agresivă a jucătorilor din comerţul modern face ca aceste produse să ajungă la un număr tot mai mare de consumatori“, spune executivul belgian. În Europa de Vest ponderea acestor produse ajunge la 25%, chiar 30% din total piaţă. 

Pe piaţa locală a bunurilor de larg consum - precum detergenţi sau produse de curăţenie a locuinţei - aceste produse s-au luptat până acum în principal cu brandurile mici, pe unele dintre acestea reuşind chiar să le scoată din piaţă. Odată cu creşterea ponderii lor în piaţă însă, mărcile private, al căror preţ ajunge să fie şi cu 20-30% mai mic decât al brandurilor consacrate, vor începe să atace teritoriul marilor branduri, prezente în piaţă de peste două decenii.

„Până acum mărcile private au curăţat piaţa de branduri mici“, spune şeful P&G, care are afaceri cumulate în România - producţie şi distribuţie - de peste 300 mil. euro.

Citiţi continuarea articolului aici

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.10.2013

ZF Corporate este serviciul specializat de ştiri cu plată al Ziarului Financiar. Pentru a putea citi aceste ştiri trebuie să vă abonaţi la ZF Corporate sau la unul din cele 12 fluxuri ale sale, profilate pe sectoare de activitate (Bănci, Retail, Imobiliare şi altele). Detalii de abonare la ZF Corporate: Alexandru Matei (tel. fix: 0318.256.286, tel. mobil: 0766.606.994) sau trimiteţi un email cu datele dumneavoastră de contact prin care solicitaţi informaţii şi abonare la adresa alexandru.matei@zf.ro sau stefan.paraschiv@m.ro. Veţi fi contactat în maximum o oră.