Lecţia poeziei/ de Rodica Grigore

Autor: Rodica Grigore 31.10.2013

Un grup de studenţi – să spunem, în jur de cincisprezece persoane –, un profesor dintr-o universitate americană şi un curs intitulat „Introducere în poezie”. Ce-ar putea rezulta din combinarea acestor elemente? Fără îndoială, ca întotdeauna, rezultatul poate să difere, în funcţie de mai multe necunoscute: ce lecturi teoretice (si poetice!) au studenţii înainte de începerea cursului, în ce mod alege profesorul să abordeze numita introducere în poezie şi aşa mai departe. Dar, având în vedere atât elementele date, cât şi necunoscutele – care, în fond, pot fi clarificate pe parcurs – unul dintre posibilele rezultate ale unei asemenea combinaţii este The Poetry Lesson, volumul lui Andrei Codrescu, publicat în 2010. Un volum care, de la bun început, se dovedeşte foarte greu de încadrat în tiparele unei specii literare bine definite. Nimic nou pentru un autor cum este Codrescu, gata mereu să inoveze şi să experimenteze, dând impresia că n-ar face altceva decât să se joace – cu cuvintele, cu conceptele ori cu propriile amintiri. De altfel, el însuşi a afirmat, referindu-se la această Lecţie de poezie că este convins că a creat „o nouă formă (formulă) literară”, lucrând la această carte exact după orele de curs pe care le ţinea săptămânal, cursul având, desigur, exact această denumire: „Introducere în poezie”.

Prin urmare, încercând, după propria mărturisire, să-şi înveţe studenţii „să gândească poetic şi chiar să trăiască în acord cu esenţa poeziei”, Andrei Codrescu a realizat un soi de reportaj cu adevărat trăit (de el însuşi şi de studenţii săi), cartea de faţă devenind, astfel, pe de o parte un soi de autobiografie (pe alocuri, inventată!), iar pe de alta, o meditaţie profundă asupra poeziei, a locului şi rolului ei într-o lume cum este cea în care trăim, dominată, adesea, nu atât de plăcerea lecturii, ci mai mult de numeroasele invenţii tehnice (care, în paranteză fie spus, îl pun în încurcătură nu o dată pe profesorul de poezie mai obişnuit cu cărţile decât cu modul de funcţionare al vreunui iPod unde se află înregistrată vocea lui Ezra Pound sau a altor poeţi recitând din propria creaţie – material didactic fără de care nu s-ar putea concepe un curs de „Introducere în poezie” într-un nou mileniu – mai ales în Statele Unite...) Aşa că orele respective, trei pe săptămână, se transformă într-o veritabilă lecţie. Nu numai pentru studenţi. Se întâmplă astfel şi pentru că e vorba despre un context mai special, de altfel, chiar punctul de plecare al cărţii de faţă: şi anume, e prima oră de curs a ultimului semestru din activitatea de profesor a lui Andrei Codrescu. Profesor care se vede pe sine ca fiind „un beatnik salariat, tipic pentru o epocă fin de siècle”, având de înfruntat, de la catedră, atât inocenţa studenţilor, cât şi experienţa forurilor universitare de conducere.

Comparată de Mark Spitzer cu unele dintre scrierile lui Celine ori chiar ale Marchizului de Sade, dat fiind accentul pus pe conversaţiile protagoniştilor, dar şi senzualitatea amuzată / amuzantă ce reprezintă pretextul pentru aducerea în prim plan a aspectelor celor mai profunde ale poeziei şi ale receptării sale în secolul XXI, Lecţia de poezie se bazează, ca tehnică narativă principală, pe aceleaşi procedee ale povestirii – ori, pe alocuri, ale povestirii puse în ramă sau, după caz, în mai multe rame – de care autorul s-a folosit în majoritatea creaţiilor sale, fie ele romane sau eseuri, de la Casanova în Boemia sau Mesi@ şi până la Dispariţia lui Afară. Şi, pentru ca această strategie să funcţioneze perfect, Codrescu îşi creeză, mereu pus pe ghiduşii şi dând senzaţia că se amuză el însuşi de ceea ce reuşeşte să facă, toate condiţiile necesare pentru o asemenea desfăşurare de forţe – poetice, desigur... În primul rând, relatarea modului în care, la prima oră de curs, le oferă studenţilor săi câte un companion pe drumul iniţierii în poezie. Şi nu orice fel de companion, ci „a Ghost-Companion”! Ce înseamnă asta? Nimic altceva decât că fiecare student va „primi” un poet de care va trebui să se ocupe de-a lungul întregului semestru – adică, evident, va trebui în primul rând să-l citească, dar, desigur, date fiind oportunităţile prezentului, şi să-l caute pe Google (pe el sau detalii despre opera sa!...) până când va considera că a aflat totul (plus ceva pe deasupra!) şi, mai ales, că a înţeles esenţa mesajului poetic al numitului autor. Autor care, detaliu important în contextul unei cărţi cum este Lecţia de poezie, trebuie să aibă aceeaşi iniţială a numelui ca şi studentul care îl primeşte drept companion. Deci, Anna Ahmatova pentru Hillary Adams,  Arthur Rimbaud pentru Carlos Rios şi aşa mai departe... Vor urma, este deja clar, o serie de consideraţii asupra poeziei celor numiţi – şi, desigur, a multor altora, chiar si a celor „neadjudecaţi” de studenţi (doritori, adesea, să aibă de-a face cu poeţi consacraţi – căci, în fond, despre aceştia şi informaţiile de pe Google sunt mai numeroase... În plus, cel puţin în prima oră, mulţi dintre studenţi sunt tentaţi să interpreteze orice text poetic ad litteram, ceea ce dă naştere, desigur, câtorva momente absolut savuroase şi unor exemple excelente de umor involuntar, dovadă că există poezie, fie ea şi comică, chiar şi într-o lecţie de poezie!).

De aici nu mai e decât un pas – pe care, evident, autorul îl va face încă din primele pagini – până la aducerea în discuţie a problemelor esenţiale ale literaturii şi ale esteticii receptării, pornind tocmai de la excelentul pretext pe care evocarea numelor, a vieţii şi a morţii câtorva poeţi celebri ai literaturii universale îl oferă. Lecţia de poezie se transformă, astfel, într-un veritabil carusel care poartă cititorul pe tărâmuri nebănuite la început: de la amintiri ale lui Andrei Codrescu însuşi referitoare la celebra „Beat Generation” din Statele Unite, la amintirea câtorva călătorii pe care autorul le-a făcut la Praga, la Paris ori în Transilvania, căci nu aveau cum să lipsească trimiterile la România şi mai cu seamă la Transilvania dintr-o carte a lui Andrei Codrescu (de altfel, este amintit chiar numele Reginei Maria a României, despre care unii dintre studenţii săi ar vrea să afle mai multe amănunte) şi nici spiritul care-l însufleţeşte mereu, pe jumătate ironic, pe jumătate nostalgic (şi pe deasupra ludic!), nelăsându-şi cititorii pradă melancoliei, dar nici captivi şi încurcaţi în mrejele sarcasmului care, să recunoaştem, este şi el de găsit uneori; chiar şi într-o lecţie de poezie. 

Andrei Codrescu, The Poetry Lesson. Princeton University Press, Princeton & Oxford, 2010