Cutremur în Hunedoara

Ziarul Financiar 31.10.2013

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs joi, la ora 8.10, în zona Hunedoara.



Seismul din regiunea Transilvania, Hunedoara s-a produs la o adâncime de 15 kilometri şi a avut intensitatea III în zona epicentrală, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului.

Oraşele apropiate de epicentrul seismului sunt: Haţeg (şase kilometri), Hunedoara (15 kilometri), Simeria (29 de kilometri), Deva (31 de kilometri) şi Orăştie (37 de kilometri).

Tot joi s-au produs alte două cutremure, în zona Galaţi, unul de 2,5 grade pe scara Richter, la ora 00.47 şi celălalt de 2,6 grade, la ora 02.28.

Un alt cutremur, cu magnitudinea de 3,2 grade pe scara Richter, s-a produs miercuri, la ora 00.56, în judeţul Prahova.

În 6 octombrie, în zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova.

În 15 octombrie, la ora 22.33, în Vrancea s-a produs un cutremur de 4,7 grade.

Anul acesta, în zona Vrancea s-au mai produs şase cutremure cu magnitudinea de cel puţin 4 grade, la 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) şi 6 martie (4,2 grade).