Pentru ministrul muncii şi pentru guvern totul se învârte în jurul majorărilor de pensii şi salarii la stat. Dar despre cei care produc bani pentru aceste majorări şi de ce au ei nevoie, când vor vorbi?
Mariana Câmpeanu, ministrul muncii: Salariile şi pensiile cresc la anul. Pensionarii vor primi mai mulţi bani. Se reîntregesc pensiile. Cei care au pierdut bani îi vor primi înapoi. Salariile bugetarilor cresc. Liviu Voinea, ministrul bugetului: Trebuie să ne încadrăm în anvelopa salarială. Creştem investiţiile la anul. În doi ani, vom avea încă „X“ kilometri de autostradă. Toată ziua vedem pe galben aceste breaking news, care au în spate declaraţii ale miniştrilor cabinetului Ponta sau ale liderilor USL, alianţa care conduce România de un an şi jumătate şi are 70% din Parlament.
Cam aceasta este retorica guvernului Ponta, să împartă banii care se strâng la buget din plăţile pe care le fac companiile şi românii. Problema este că se vorbeşte atât de puţin de cei care contribuie la buget, încât parcă nici nu ar exista. În spaţiul public, în retorica politicienilor, în retorica celor de la putere, cei care contribuie la buget sunt pe ultimul loc. Ei trebuie să contribuie şi atât. Pentru ca la anul pensiile şi salariile bugetarilor să crească sau să se strângă bani pentru acei sute de kilometri de autostradă sau pentru proiectele de investiţii ale guvernului, cineva trebuie să muncească, să producă profit, să mişte bunurile şi serviciile în economie, să-şi găsească energie în fiecare zi, să facă un soft, să pună un şurub undeva, să fie comis-voiajor prin străinătate, să vândă ceva produs în România, să convingă un bancher fie să-i mai dea nişte bani pentru o nouă investiţie, fie să-i facă o reeşalonare. Înainte ca doamna ministru al muncii - cel mai antiliberal membru al PNL, asta dacă PNL se mai poate spune că are o gândire liberală, de sprijinire a antreprenorilor şi a liberei iniţiative - să vorbească despre majorările de pensii şi salarii la stat, ar trebui să vorbească despre angajări în economie, despre locuri de muncă, despre ce cer firmele ca forţă de muncă, despre măsuri economice necesare pentru ca o firmă să facă angajări, despre viitorul celor care au picat bacul şi care acum trăiesc fie din banii părinţilor, fie lucrând la Carrefour pe 800 de lei. Nimeni nu vorbeşte despre cei care produc banii din care bugetul îşi ia banii. Premierul Ponta a efectuat, în ultimul timp, turul unor investiţii făcute în România recent, dar este prea puţin. Sectorul privat, cu cele 700.000 de firme active şi cei 2,5 milioane de angajaţi, care susţine atât sectorul bugetar, 1,2 milioane de angajaţi, cât şi cei 5,4 milioane de pensionari, are nevoie de mult mai multe măsuri economice. Este frustrant să vezi cum toţi miniştrii vând publicului majorări de pensii şi salarii ori de câte ori au ocazia, şi în schimb fug când trebuie să discute şi să rezolve problemele de administraţie, de birocraţie fiscală, de evaziune fiscală (evaziunea mare nu poate fi făcută fără protecţie fiscală şi politică).
Cred că antreprenorii ar da bucuroşi de la ei o „majorare voluntară a taxelor şi impozitelor“ dacă s-ar reduce birocraţia fiscală, dacă n-ar mai trebui să stea cu zilele la ghişee, dacă n-ar mai trebui să se uite în mii de pagini de legislaţie interpretabilă, dacă n-ar mai fi călcaţi săptămânal de sute de autorităţi care vor câte ceva.
La noi, guvernul şi politicienii, indiferent de numele lor, sunt învăţaţi să ia şi să împartă ceea ce produc alţii, fără să se îngrijească de soarta celor care produc. Ce înseamnă pentru un politician că o firmă are de plătit o sută de impozite şi taxe, când ar putea să plătească doar jumătate sau chiar mai puţin? Nu înseamnă nimic. Ce înseamnă pentru doamna ministru a muncii că Arctic sau cine ştie ce softist din Cluj mai angajează 500 sau cinci oameni? Nimic. Să angajeze, ca să avem din ce plăti pensiile şi salariile! Că banii la buget vin de la sine. Voi produceţi, noi îi cheltuim. E aşa de simplu de la televizor!
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.11.2013