Proiecte de lege aprobate astăzi de Guvern care vor fi trimise Parlamentului

Ziarul Financiar 06.11.2013

INFORMAŢIE DE PRESĂ privind actele normative incluse pe agenda şedinţei Guvernului României din 06 noiembrie, ora 12.00

 

                        

I.      PROIECTE DE LEGE – se trimit catre Parlament

 

1.     PROIECT DE LEGE pentru ratificarea Protocolului între Guvernul României şi Guvernul Muntenegrului privind succesiunea Muntenegrului la tratatele bilaterale, între Republica Populară Română/Republica Socialistă România/ România şi Republica Populară Federativă Iugoslavia/Republica Socialistă Federativă Iugoslavia/Republica Federală Iugoslavia/Uniunea Serbia şi Muntenegru, încheiate la nivel de stat, respectiv la nivel de guvern, semnat la Podgorica la 4 iulie 2013

Guvernul a aprobat acest Proiect de Lege.

 

2.     PROIECT DE LEGE pentru aderarea României la Protocolul din 2002 la Convenţia  de la Atena din 1974 privind transportul pe mare al pasagerilor şi al bagajelor lor, adoptat la Londra la 1 noiembrie 2002

Guvernul a aprobat acest Proiect de Lege. Potrivit proiectului, aderarea României la Protocolul din titlu va atribui statului român următoarele drepturi şi obligaţii principale:

·        Să stabilească condiţiile de emitere şi de valabilitate a certificatului de asigurare

·        Să emită fiecărei nave înmatriculate pe teritoriul său un certificat de asigurare

·        Să accepte certificatele emise sau vizate de către alte state părţi la Convenţie

·        Să interzică navelor sub pavilion român să opereze dacă nu au certificatul de asigurare valabil

·        Să se asigure că fiecare navă care transportă mai mult de 12 pasageri, care intră/ies din porturile româneşti, are certificatul de asigurare valabil

·        Să se asigure de faptul că răspunderea transportatorului nu depăşeşte limitele prevăzute de Convenţie

 

 

 

 

 

II.   PROIECTE DE HOTĂRÂRE

 

1.     HOTĂRÂRE pentru aprobarea Amendamentului convenit între Guvernul României şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la Acordul de  Împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare destinat finanţării Proiectului privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi şi la Acordul de asistenţă financiară nerambursabilă acordată din Fondul Global de Mediu (Proiect privind controlul integrat al poluării cu nutrienţi) prin scrisorile semnate la Bucureşti la 31 ianuarie 2013 şi la Bruxelles la 5 august 2013

 

Guvernul a adoptat această Hotărâre. Acordul respectiv extinde termenul limită al proiectului, de la 31 decembrie 2013 la 31 decembrie 2015. Valoarea Acordului de împrumut dintre România şi BIRD este de 50 milioane euro iar valoarea  Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă este de 5,5 milioane dolari SUA.

 

2.     HOTĂRÂRE pentru aprobarea Amendamentului nr.4 convenit între  Guvernul României şi Banca Europeană de Investiţii, prin scrisoarea semnată la Luxemburg la 13 mai 2013 şi la Bucureşti la 20 mai 2013 la Contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii privind Proiectul de reconstrucţie a drumurilor afectate de inundaţii, semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2005 şi la Luxemburg la 27 decembrie 2005

Guvernul a adoptat această Hotărâre.

 

 

3.     HOTĂRÂRE pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă

Hotărârea adoptată de Guvern stabileşte o serie de măsuri prin care formarea profesională la locul de muncă se modernizează şi se aliniază la legislaţia europeană. Dintre schimbările pe care le introduce actul normativ menţionăm:

·        Formarea profesională realizată la locul de muncă se organizează de către furnizori de formare profesională autorizaţi în condiţiile OG nr.129/2000

·        Programele de formare profesională prin ucenicie la care participă ucenici cu nevoi speciale sunt adaptate la particularităţile specifice fiecărei categorii de persoane

·        Angajatorii au obligaţia să comunice agenţiilor judeţene pentru ocuparea forţei de muncă în a căror rază îşi au sediul, locurile de muncă vacante care pot fi ocupate prin încheierea de contracte de ucenicie

·        Agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă au obligaţia de a comunica locurile de muncă vacante pentru a fi ocupate prin ucenicie

·        Pentru coordonarea activităţii ucenicului, angajatorul desemnează un coordonator de ucenicie care este salariat al angajatorului

·        Încheierea contractului de ucenicie se face pe baza dispoziţiilor de repartizare eliberate de agenţiile locale pentru ocuparea forţei de muncă

·        Documentele necesare pentru încheierea contractului de ucenicie sunt numai cele prin care se poate dovedi îndeplinirea condiţiilor de acces la un contract de muncă coroborat cu un contract de formare profesională de un anumit nivel de calificare

·        Cheltuielile pentru formarea profesională a salariaţilor care au statut de ucenic se deduc, după caz, din impozitul pe profit sau din impozitul pe venit în condiţiile art.35 al OG nr.129/2000

·        UE poate susţine formarea profesională prin ucenicie, prin Programul de învăţare pe tot parcursul vieţii, Alianţa Europeană pentru Ucenici

 

4.     HOTĂRÂRE privind aprobarea Aranjamentului Administrativ, semnat la Bucureşti, la 3 septembrie 2013, pentru aplicarea Acordului între România şi Statul Israel în domeniul securităţii sociale, semnat la Ierusalim, la 28 februarie 2011

Guvernul a adoptat această Hotărâre.

 

5.     HOTĂRÂRE pentru completarea Hotărârii Guvernului nr.8/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Externe

Hotărârea adoptată de Guvern se referă punctual la necesitatea acordării în folosinţă gratuită, prin contract de comodat, reprezentanţelor din România ale organizaţiilor internaţionale, a unor imobile necesare desfăşurării activităţilor acestora.

 

6.     HOTĂRÂRE privind organizarea şi funcţionarea Institutului ''Eudoxiu Hurmuzachi'' pentru românii de pretutindeni

 

Hotărârea adoptată de Guvern reorganizează, redefineşte şi completează atribuţiile Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni. Dintre direcţiile şi acţiunile prioritare ale Institutului, menţionăm:

·        Pregătirea preuniversitară pentru românii din proximitate şi emigraţie

·        Cercetare

·        Perfecţionare a cadrelor didactice care predau discipline specifice valorilor etno-culturale şi spirituale româneşti şi schimburi de experienţă

·        Tabere de vară pentru elevi/cursanţi şi cadre didactice de origine română din proximitate şi emigraţie

·        Acţiuni culturale, artistice, ştiinţifice, educaţionale menite să întărească şi să dezvolte sentimentul de apartenenţă la valorile spirituale româneşti

 

7.     HOTĂRÂRE privind aprobarea Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor

Prin Hotărâre de Guvern, Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor stabileşte politica şi obiectivele strategice ale României în domeniul gestionării deşeurilor pe termen scurt (anul 2015) şi mediu (anul 2020). SNGD urmăreşte să îndrepte România către o „societate a reciclării”, reprezentând o aliniere a ţării noastre la noile cerinţe legislative şi la noile evoluţii tehnologice din domeniu. SNGD va fi urmată de realizarea, prin intermediul Fondurilor structurale, a Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor prin care se vor identifica măsurile concrete de realizare a obiectivelor Strategiei.

 

8. HOTĂRÂRE privind modificarea şi completarea, după caz, a denumirii, codului de clasificaţie, descrierii tehnice şi/sau adresei unor bunuri imobile aparţinând domeniului public al statului şi aflate în administrarea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice prin Administraţia Naţională "Apele Române" - Administraţia Bazinală de Apă Argeş - Vedea, Administraţia Bazinală de Apă Buzău - Ialomiţa şi Administraţia Bazinală de Apă Olt, prevăzute în anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a efectuării lucrărilor de cadastru şi publicitate imobiliară

Guvernul a adoptat această Hotărâre

 

9.     HOTĂRÂRE pentru completarea Hotărârii Guvernului nr.1231/2010 privind declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică ''Autostrada Orăştie-Sibiu''

Guvernul a adoptat această Hotărâre prin care se alocă suma de 271 mii lei pentru justa despăgubire în caz de expropriere pentru o lucrare de utilitate publică.

 

 

10.                         HOTĂRÂRE privind acordarea ajutorului de minimis pentru achiziţionarea de tancuri de răcire a laptelui

Aceasta Hotărâre de Guvern a fost aprobata.

 

11.                         HOTĂRÂRE pentru aprobarea Acordului de cooperare între Ministerul Culturii din România şi Ministerul Culturii şi Informaţiei din Republica Kazahstan în domeniul culturii

Guvernul a aprobat această Hotărâre.

 

12.                         HOTĂRÂRE privind înscrierea în inventarul centralizat al bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, modificarea datelor de identificare şi darea în administrarea Ministerului Culturii şi a Bibliotecii Naţionale a României a unui imobil  aflat în domeniul public al statului

Guvernul a adoptat această Hotărâre. Prin actul normativ se reglementează situaţia juridică a construcţiei în care funcţionează Ministerul Culturii şi Biblioteca Naţională a României.

 

 

13.                         HOTĂRÂRE privind actualizarea anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului  nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului

Guvernul a adoptat această Hotărâre

 

 

14.                         HOTĂRÂRE privind aprobarea plăţii contribuţiei voluntare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în vederea finanţării evaluării în domeniul concurenţei (peer-review)

Guvernul a aprobat această Hotărâre. Contribuţia voluntară a României se cifrează la 95.000 euro şi este inclusă în bugetul de stat. Aderarea la OCDE face parte din obiectivele de politică externă ale României, iar evaluarea în domeniul concurenţei, aflată pe calendarul OCDE, va contribui la consolidarea cooperării ţării noastre cu această organizaţie, fiind un pas important în dobândirea calităţii de membru.

 

15.                         HOTĂRÂRE privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2013 al Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă ''C.F.R-Marfă''-S.A aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor

Guvernul a aprobat prin Hotărâre bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat pe anul 2013 pentru SNTFM CFR Marfă SA. Veniturile totale estimate a se realiza în 2013 se ridică la 1.135.500 mii lei, iar cheltuielile totale la 1.135.500 mii lei.

 

16.                         HOTĂRÂRE privind modificarea Anexei nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.194/2013 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie pe anul 2013

Guvernul a aprobat prin Hotărâre bugetul de venituri şi cheltuieli rectificat, aferent activităţii de privatizare pe anul 2013, pentru Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. Veniturile totale estimate a se realiza în 2013 se ridică la 1.847.866 mii lei, iar cheltuielile totale la 1.873.058 mii lei.

 

III.    MEMORANDUMURI

1.     MEMORANDUM cu tema: Negocierea unui nou Aranjament Administrativ pentru

aplicarea Acordului între România şi Republica Turcia în domeniul securităţii sociale

Guvernul a aprobat acest Memorandum.

 

2.     MEMORANDUM cu tema: Negocierea Acordului între România şi Republica Orientală a Uruguayului în domeniul securităţii sociale

Guvernul a aprobat acest Memorandum.

 

 

3.     MEMORANDUM cu tema: Aprobarea celui de-al 5 lea Raport naţional periodic către Comitetul pentru Combaterea Torturii (ONU), obligaţie ce incumbă României în baza art.19 din Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante (CAT) ratificată de România prin Legea nr.19/1990 şi transmiterea acestuia Misiunii Permanente a României la Geneva

Guvernul a aprobat acest Memorandum.

 

4.     MEMORANDUM cu tema: Încheierea unui acord cu partea ucraineană, prin schimb de note verbale, privind deschiderea unui nou punct internaţional de trecere a frontierei de stat româno-ucrainene între localităţile Sighetu Marmaţiei (România) şi Solotvino (Ucraina)

Guvernul a aprobat acest Memorandum.

 

5.     MEMORANDUM cu tema: Modificarea regimului de trafic pentru punctul de trecere a frontierei româno-ungare de la Urziceni-Vallaj

Guvernul a aprobat acest Memorandum. În Memorandum se apreciază că în prezent există condiţiile tehnice şi de infrastructură pentru creşterea nivelului de tonaj al traficului internaţional de mărfuri la PTF Urziceni-Vallaj, modificare care ar fi benefică pentru economia judeţului Satu Mare.

 

6.     MEMORANDUM cu tema: Aprobarea ocupării posturilor vacante din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, prin concurs sau examen, în baza legislaţiei aplicabile

Guvernul a aprobat acest Memorandum prin care se propune ocuparea în condiţiile legii a posturilor vacante la nivelul APIA, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate pentru MADR.

 

7.     MEMORANDUM cu tema: Aprobarea încheierii, prin schimb de scrisori, a unui Program de cooperare între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova în baza articolului 1 al Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010 (Acord) şi a celui de-al doilea Protocol Adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011

Guvernul a aprobat acest Memorandum care propune aprobarea negocierii schimbului de scrisori între miniştrii afacerilor externe din România şi Republica Moldova  prin care ar urma să se constituie un Program de cooperare în care gazoductul Iaşi-Ungheni să figureze ca proiect de colaborare pentru implementarea Acordului în sectorul energetic, prin finanţare sau cofinanţare de către România, în limita unei contribuţii maxime a ţării noastre de 5.290.000 euro. 

         

8.     MEMORANDUM cu tema: Aprobarea ocupării posturilor vacante din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Expertiza Muncii, prin concurs sau examen, în baza legislaţiei aplicabile

Guvernul a aprobat acest Memorandum.

 

IV.            PUNCTE DE VEDERE

 

1.     PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 99 din 29 august 2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, iniţiată de domnul deputat Gigel Ştirbu şi alţi 27 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al PNL (Bp 460/2013)

AVIZ FAVORABIL CU AMENDAMENT

 

2.     PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, iniţiată de domnul  senator Darius-Bogdan Vâlcov aparţinând Grupului parlamentar al PSD (Bp 464/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

3.     PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Legea privind parteneriatul civil”, iniţiată de  un grup de parlamentari – PSD, PP-DD, Independenţi (Bp. 486/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

4.     PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă privind completarea art. 8 din Legea cetăţeniei române  nr. 21/1991, republicată, iniţiată de următorii deputaţi: Iordache Florin - deputat PSD; Delureanu Virgil - deputat PSD; Movilă Petru - deputat PD-L; Mitrea Manuela - deputat PSD; Vlădoiu Aurel - deputat PSD (Bp 530/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

5.     PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iniţiată de domnii deputaţi Simedru Dan Coriolan şi Horga Vasile aparţinând Grupului parlamentar al PNL (Bp 538/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

6.     PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea alin. (5) al art. 6 – din Legea (r) nr. 61 din 22/09/1993”, iniţiată de un grup de parlamentari – PSD, PP-DD, PNL  (Bp. 237/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

7.     PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 230/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari”, iniţiată  de  un grup de parlamentari – PSD, PC, PNL (Bp. 276/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

8.     PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege privind folosirea limbajului semnelor româneşti sau a limbajului mimico-gestual oficial prin interpret autorizat”, iniţiată de 6 senatori – Grupul parlamentar al PNL (Bp. 411/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

9.     PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege privind Statutul interpretului în limbaj mimico-gestual”, iniţiată de un grup de parlamentari – Grupurile parlamentare ale PNL, PP-DD (Bp. 412/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

10.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 cu modificările şi completările ulterioare, provenit dintr-o propunere legislativă, iniţiată de domnul deputat Petru Movilă – PD-L (Plx. 232/2013, L 534/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

11.                        PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la proiectul de Lege privind modificarea Legii Educaţiei Naţionale 1/2011”, provenit dintr-o propunere legislativă iniţiată de un grup de parlamentari – PP-DD (Plx. 261/2013,  L. 544/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

12.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice”, iniţiată de un grup de parlamentari - PP-DD (Bp. 358/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

13.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege privind protecţia drepturilor persoanelor vârstnice”, iniţiată de domnul deputat Petru Movilă – PD-L (Bp. 406/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

 

14.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea Codului penal, iniţiată de domnul senator Vasile Nistor aparţinând Grupului parlamentar al PC  (Bp. 418/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

 

15.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional al Produselor Tradiţionale şi Ecologice Româneşti”, iniţiată de domnii senatori Cătălin Boboc, Paul Ichim, Dragoş Luchian, Octavian Motoc, Marius-Petre Nicoară, Marius Lucian Obreja, Liviu-Ştefan Tomoiagă – PNL (Bp. 452/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

 

16.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor”, iniţiată de Ciofu Tamara-Dorina - deputat PSD; Cosma Vlad-Alexandru - deputat PSD; Dolineaschi Andrei - deputat PSD; Ştefănescu Elena Cătălina – deputat PSD (Bp. 333/2013)

Parlamentul va decide

 

17.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată „Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului”, iniţiată de domnii deputaţi Ciucă Liviu-Bogdan, Giurescu Dinu, Irimie Vicenţiu-Mircea, Raeţchi Ovidiu Alexandru – PC  (Plx. 370/2013)

Parlamentul va decide

 

18.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea art.10 din Legea nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, iniţiată de domnul senator Darius Bogdan Vâlcov împreună cu domnii deputaţi Daniel-Ionuţ Bărbulescu şi Constantin-Stelian-Emil Moţ aparţinând Grupului parlamentar al PSD (Bp 425/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

19.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, iniţiată de doamnele deputat Luminiţa Adam şi Maria Dragomir aparţinând Grupului parlamentar al PP-DD (Bp 435/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

20.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată "Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii", iniţiată de un grup de parlamentari - PP-DD (Bp 386/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

21.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor acte normative, iniţiată de domnii deputaţi Vlad-Alexandru Cosma şi Andrei Dolineaschi din Grupul parlamentar al PSD (Bp 336/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

22.                         PUNCT DE VEDERE al Guvernului referitor la propunerea legislativă intitulată "Lege pentru modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", iniţiată de un grup de deputaţi - Grupurile parlamentare ale PSD, PNL, Minorităţilor Naţionale (Bp 351/2013)

AVIZ NEFAVORABIL

 

 

Biroul de Presă