AOAR: Majorările de taxe vor lovi în cetăţenii de rând

Autor: Mediafax 06.11.2013

Creşterea accizelor la carburanţi va afecta nivelul de trai, oamenii renunţând să folosească maşinile, dar nu va duce la majorarea inflaţiei, a comentat Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). El a menţionat că anul viitor ar putea să existe presiuni inflaţioniste având în vedere că este un an electoral, dar nu din cauza creşterii preţului la carburanţi. El spune că a fost luat prin surprindere de măsurile anunţate de guvern.

„Majorarea taxelor se va traduce din păcate în nivelul de trai al cetăţenilor normali. Oamenii nu vor mai folosi maşinile proprii. Nu cred că într-o societate care în momentul de faţă are încă probleme de criză, de capacităţi de producţie nefolosite, deci în care există pe de altă parte impulsuri deflaţioniste foarte puternice, vom vedea o inflaţie semnificativă. Sunt luat prin surprindere de o taxare a stâlpilor de electricitate. Transelectrica va încărca factura consumatorului? Deodată au aruncat pe masă o problematică foarte largă, nediscutată cu mediul de afaceri. Nimeni nu a discutat despre noile taxe.“