Mediafax: Proiectul de buget pentru anul viitor prevede îngheţarea angajărilor în companiile de stat dar salarii mai mari

Autor: Thomas Dinca 07.11.2013

Companiile de stat nu vor putea majora nici anul viitor numărul prognozat de personal comparativ cu cel din acest an decât cu aprobarea specială a Guvernului sau a autorităţilor locale, dar vor putea creşte cheltuielile salariale, indiferent dacă au avut sau nu profit, în funcţie de inflaţia pe 2014.

 

 



Prevederile au fost incluse în proiectul de buget obţinut de MEDIAFAX.

"Operatorii economici care au înregistrat profit în anul precedent pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, cel mult cu indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014. Operatorii economici care nu au înregistrat profit în anul precedent sau care primesc subvenţii sau transferuri de la bugetul de stat şi bugetul local pentru activitatea de exploatare pot majora cheltuielile de natură salarială realizate în anul precedent, cu încadrarea în nivelul aprobat prin bugetele de venituri şi cheltuieli, în limita procentului mediu de creştere a salariilor aplicabil pentru personalul din sectorul bugetar, dar nu mai mult decât indicele mediu de creştere al preţurilor prognozat pentru anul 2014", se arată în document.

În acelaşi timp, în anul 2014, aceste companii nu pot majora numărul prognozat de personal la finele anului faţă de cel realizat în anul 2013, cu încadrarea în cel aprobat prin bugetul de venituri şi cheltuieli. În cazuri temeinic justificate şi numai cu aprobarea Guvernului prin memorandum sau a consiliului local, judeţean, ori Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2014 al acestor operatori economici se pot propune creşterea numărului de personal prevăzut pentru finele anului 2014, faţă de cel realizat în anul precedent, cu încadrarea în cel aprobat, şi a cheltuielilor de natură salarială aferente, în cazul în care se justifică, din punct de vedere economic, extinderea activităţii şi a producţiei ce urmează a se realiza, precum şi majorarea cheltuielilor de natură salarială peste limitele de cheltuieli determinate, ca urmare a creşterii numărului de personal în anul 2013, cu încadrarea în cel aprobat, şi pentru care cheltuielile de natură salarială au fost aprobate pentru o fracţiune din an.

Creşterea câştigului mediu brut lunar pe salariat va fi corelată cu creşterea productivităţii muncii.