De la „Generaţia de aur” la „Gold Corporation”/ de Lucian Vasilescu

Prin minunea numită Simona Halep şi prin improbabila şi, oricum, inutila calificare a echipei naţionale la CM de fotbal din Brazilia, de anul viitor, poate şi prin frumoasa victorie a rugbiştilor români în meciul cu Tonga, sportul este, în ultimele săptămâni, subiect de prima pagină. La fel şi sportivii. Odinioară, sportul nu se „califica” pe prima pagină a presei scrise, nici ca subiect principal în jurnalele radio sau tv. Asta din pricina „regimului”, care dădea întâietate instantaneelor surprinse din glorioasa înaintare a României pe cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres şi agendei de lucru a „Genialului Conducător”.

Cu toate astea, rezultatele sportivilor români în marile competiţii internaţionale, atât în sporturile de echipă cât şi în cele individuale, erau „mult mai superioare” celor înregistrate astăzi. România a cucerit, cu dictatura de gât, mult mai multe medalii şi a câştigat mult mai multe titluri. În epocă, aşa cum spuneam, eram în elita mondială la multe sporturi, dar sportul şi sportivii n-aveau loc pe prima pagină.

Acum lucrurile s-au schimbat şi stau fix pe dos: performanţele în sport au devenit doar accidente fericite, dar sportul şi sportivii au voie pe prima pagină.

Nu doar în fotbal am avut o „generaţie de aur” ci în multe alte sporturi. Toate aceste generaţii au fost crescute, şlefuite şi perfecţionate în dictatură. E trist să constaţi că o orânduire socială defectă a înţeles mai bine importanţa performanţei în sport decât democratica orânduire care-i succede. Oricât ne-am da cu fundul de pământ, oricâte multe milioane de euro am investi în imaginea „Carpathian garden” sau „Land of choice”, avem ca branduri de ţară tot sportivi: Năstase, Nadia, Hagi (în ordinea intrării în legendă). Toţi trei exponenţi şi exponenţiali pentru „generaţiile de aur” ale sportului românesc din „epoca de aur”.  

Dintr-un soi de blazon naţional, sportul românesc a ajuns a cincea roată la căruţele, toate betege, ale tuturor guvernărilor post-decembriste. „În comunism, sportul era folosit ca propagandă”  - se spune. Adevărat. Dar dacă nu vă mai place cuvântul propagandă, el ar putea fi înlocuit cu mult-mai-capitalisto-democraticul marketing. De care orice ţară şi orice regim au nevoie.

Sau poate că nu mă pricep eu şi nu ne mai trebuie nici performanţe în sport nici „generaţii de aur”. Poate că ar trebui să ne mulţumim cu „Gold Corporation”...