Gras Savoye: Sunt prea mulţi distribuitori de RCA pe piaţa de brokeraj
Numărul mare al companiilor de brokeraj în asigurări este una dintre principalele probleme ale pieţei, în condiţiile în care mulţi dintre jucători intermediază în proporţie de 90% poliţe RCA (asigurări auto obligatorii), produse în cazul cărora rolul brokerului este minim, consideră Anca Roşcăneanu, directorul general al Gras Savoye, unul dintre cei mai mari brokeri locali.
„Sunt prea mulţi brokeri în piaţă, iar foarte mulţi dintre ei intermediază doar poliţe RCA, nu oferă consultanţă clientului. În opinia mea, ei nu sunt brokeri; sunt simpli distribuitori“, consideră Roşcăneanu.
Pe piaţa de brokeraj activează un număr de aproximativ 600 de jucători, potrivit raportului anual al Autorităţii de Supraveghere Financiară, iar cele mai mari firme din punctul de vedere al primelor intremediate sunt subsidiare ale grupurilor străine, puţine companii cu capital autohton luptându-se de la egal la egal cu acestea.
Brokerii de asigurări au reuşit să-şi crească afacerile an de an şi au ajuns în prezent să intermedieze peste jumătate din primele brute subscrise, în timp ce piaţa de asigurări nu reuşeşte încă să crească. Afacerile asigurătorilor au stagnat la 6,2 miliarde de lei (1,4 mld. euro) în primele nouă luni ale anului, în timp ce brokerii au intermediat prime de 3,2 miliarde de lei (738 mil. euro), cu 22% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.