Ce avere are Dan Pascariu, un bancher îndrăgostit de investiţiile în imobiliare

Autor: Razvan Voican 24.11.2013

Dan Pascariu, 63 de ani, bancherul demis la începutul lunii din funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al Tarom, şi-a îndeplinit în cele din urmă obligaţia legală care îi revenea ca administrator al unei companii de stat de a-şi publica declaraţia de avere şi declaraţia de interese, dezvăluind un venit de 2.500 de euro pe lună de pe urma funcţiei respective.

El se dovedeşte un foarte căutat membru de board, în perioada în care se ocupa de Tarom fiind nu numai pre­şe­dintele consiliului de supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank, funcţie pentru care păstrează confidenţialitatea beneficiilor, ci şi preşedintele consiliului de administraţie al NEPI, compania de investiţii imobiliare de la care încasează 2.500 de euro/lună, dar şi administrator al producătorului de vopsele Fabryo de la care ia 2.000 de euro pe lună, precum şi membru al consiliului consultativ al Romaltyn LTD, o firmă înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, ca şi NEPI, implicată în businessul cu aur şi alte neferoase din zona Baia Mare şi în care anul acesta a intrat fostul premier moldovean Ion Sturza. Pascariu primeşte de la Romaltyn 2.500 de dolari pe lună.

De altfel, după ce a fost demis de la Tarom după circa un an de mandat Pascariu spunea că are o ofertă pentru a deveni administratorul unei alte companii mari.

Bancherul propulsat de fostul premier Petre Roman chiar în ianuarie 1990 în funcţia de vicepreşedinte al fostei Bănci Române de Comerţ Exterior, pentru ca în decembrie acelaşi an să devină preşedinte al consiliului de administraţie, se dovedeşte un pasionat al investiţiilor imobiliare, atât în scop personal, cât şi de business.

Anul trecut el şi-a cumpărat două apartamente în Bucureşti însumând 210 mp, iar soţia sa Gilda Lazăr, director de corporate affairs la JTI, avea în construcţie o casă de nu mai puţin de 1.000 mp în Snagov. Pascariu mai deţine jumătate din­tr-o casă din Snagov de 300 mp constru­ită împreună cu fosta soţie Valeria Roman.

Dan Pascariu îm­parte cu Gilda Lazăr şi două apartamente de 438 mp din Bucureşti dobândite anul trecut prin construire. El nu declară venituri din chirii. Exclusiv pe numele actualei soţii figurează o casă de vacanţă din Predeal şi două apartamente în Bucu­reşti – unul de 230 mp, altul de 109 mp. De asemenea, cei doi au mai multe proprietăţi sub formă de terenuri intravilane în Bucureşti, Snagov şi Predeal.

La scară mai mare, Pascariu s-a numărat printre investitorii din proiectul rezidenţial Doamna Ghica Plaza, alături de brokerul Cristian Sima, dramaturgul Adrian Lustig şi avocaţii Că­lin Andrei Zamfirescu şi Stan Târ­no­vea­nu. Ansamblul rezidenţial a fost pre­luat în primăvara acestui an de Alpha Bank, principalul finanţator, după o perioadă de blocaj.

La capitolul datorii, şeful consiliului de supraveghere al UniCredit Ţiriac Bank declară un credit de 500.000 de euro luat în 2009 de la Volks­bank şi care are scadenţa în 2024. El nu ţine lichidităţi importante în bancă - circa 120.000 de lei şi 40.600 de euro în cont curent la UniCredit.

În schimb, declară un împrumut de peste 1 milion de lei acordat firmei Dapas Consulting (consultanţă financiară) în care este şi acţionar unic, precum şi un altul de 52.000 de euro acordat firmei Garsol din Cipru în care este de asemenea unic acţionar şi prin intermediul căreia are o participaţie la NEPI. Participaţia la Garsol este evaluată la un milion de euro.

Pascariu mai declară o participaţie minoritară evaluată la 3 mil. euro într-o altă firmă cipriotă CCEEIF. El are şi 45% din firma de construcţii DLG Developments, valoarea declarată a părţilor sociale fiind de 700.000 de euro. În declaraţia sa de interese mai figurează 50% din firma Euromco având ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al cărnii şi produselor din carne. Pascariu spunea la un moment dat că a investit şi într-o fermă de porci.

Bancherul este şi un colecţionar pasionat. Are tablouri şi statuete pe care şi le evaluează la 300.000 de euro, precum şi măşti tribale de 50.000 de euro.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.11.2013