ASF ar putea da voie SIF-urilor să se cumpere între ele şi ar putea relansa discuţiile privind eliminarea pragului

Autor: Andrei Chirileasa 27.11.2013

SIF-urile au transmis în ultimele luni propuneri Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) prin care solicită să poată cumpăra acţiuni unele la altele şi eliminarea din actele constitutive a condiţionărilor de cvorum pentru adunările generale extraordinare ale acţionarilor. De asemenea, ASF ar putea trimite Parlamentului un nou proiect privind majorarea sau eliminarea pragului de deţinere atât la SIF-uri, cât şi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

SIF-urile ar putea reveni în prim-plan pe bursă în ur­mătoarele luni, după o perioadă de relativă acalmie în care atenţia investitorilor s-a îndreptat mai ales către Fondul Proprietatea şi către ofertele statului.

În ultima perioadă, reprezentanţii SIF-urilor au purtat discuţii cu condu­cerea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) privind eliminarea din statuturile SIF-urilor şi din regle­mentările ASF a unor restricţii aplicate societăţilor de investiţii financiare, cum ar fi interdicţia ca SIF-urile să-şi cum­pere acţiunile între ele, necesitatea unui cvorum de 75% la prima convocare şi 50% la a doua convocare pentru deru­larea adunărilor generale extraordinare ale acţionarilor sau restricţii care pri­vesc derularea de către SIF-uri a unor programe de răscumpărări de acţiuni proprii, potrivit unor surse din piaţă.

„În condiţiile în care acţiunile SIF-urilor au fost în ultimii ani suportul pentru performanţele altor AOPC-uri, acest lucru ne-a determinat să iniţiem astfel de demersuri la ASF. Acţiunile SIF-urilor s-au dovedit utile în construcţia unor strategii de acoperire a riscurilor. Am făcut cel puţin 7-8 intervenţii la CNVM şi apoi la ASF în care cerem, motivat cu argumente, să ni se ridice aceste restricţii, în vederea armonizării cu directivele europene“, a declarat pentru ZF Costel Ceocea, preşedintele SIF Moldova. El spune că nu ştie însă ca aceste propuneri să fie analizate în prezent de ASF.