Topul turiştilor străini care au vizitat România anul acesta. Din ce ţări provin

Autor: Emil Popescu 02.12.2013

Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele zece luni cu 2,9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar înnoptările au urcat cu 0,1%, potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).



Astfel, sosirile au însumat 6,84 milioane, iar înnoptările 16,77 milioane.

Sosirile turiştilor români reprezentat 78,1% din numărul total, pondere apropiată de cea din 2012.

Durata medie a şederii a fost de 2,6 zile pentr turiştii români şi de 2 zile la cei străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 25,8%, în scădere cu 0,9 puncte procentuale.

Cei mai mulţi turişti străini, din totalul de 1,49 milioane, provin din Germania (202.546), Italia (154.974) şi Franţa (103.355).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 6,98 milioane, în creştere cu 1,2%. Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada analizată de 9,82 milioane, mai mari cu 2% comparativ cu intervalul ianuarie-octombrie 2012.

În octombrie, comparativ cu aceeaşi lună din 2012, sosirile în structurile de primire turistică au avansat cu 1,2%, iar înnoptările cu 1,5%.