PlantExtrakt exportă în India medicamente homeopate fabricate în comuna Rădaia

Autor: Ana Maria Petcana 04.12.2013

Producătorul român de remedii naturiste PlantExtrakt exportă în India, o piaţă cu tradiţie şi prima ca mărime la nivel mondial, medicamente homeopate fabricate în comuna Rădaia, din judeţul Cluj, şi vrea să reia proiectul de construire a unei fabrici noi. „Exportăm homeopatice în India, cea mai mare piaţă şi unul dintre cei mai mari producători de homeopatice din lume“, a declarat directorul executiv al producătorului, Rareş Strugaru.

Exporturile reprezintă circa 10-12% din cifra de afaceri a companiei, iar 90% din acestea sunt generate de contractul cu India. India este ţara cu cei mai mulţi practicieni de homeopatice, aproape 200 de şcoli de profil şi 11.000 de paturi în spitale dedicate homeopatiei.

PlantExtrakt mai exportă medicamente homeopate în Germania şi produse gemoterapeutice în Germania, Austria, Italia, Anglia şi Japonia. PlantExtrakt va încheia acest an cu o cifră de afaceri de 4 milioane euro, în creştere de la 2,8 milioane euro (12,5 milioane lei) anul trecut. Printre principalii competitori ai firmei se numără Boiron, Aboca şi Erba Vita.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 05.12.2013