Criză în Thailanda. Parlamentul, dizolvat după un protest la care au participat peste 100.000 de manifestanţi

Autor: Iuliana Enache 09.12.2013

Premierul thailandez a anunţat, luni, dizolvarea Parlamentului şi convocarea de alegeri "cât mai repede" pentru a încerca să scoată ţara din criza politică profundă, fără să reuşească însă să calmeze manifestanţii, hotărâţi să înlăture de la putere Guvernul său, relatează AFP.

"Susţinătorii mei vor mai mult decât dizolvarea" Parlamentului, a reacţionat liderul manifestanţilor, Suthep Thaugsuban, aflat în poziţie de forţă după ce 100.000 de manifestanţi au invadat străzile din Bangkok, potrivit unui oficial din cadrul poliţiei.

Manifestanţii nu renunţă la solicitările lor de a se termina cu "sistemul Thaksin", referindu-se la premierul înlăturat de la putere printr-o lovitură de stat în 2006, pe care îl acuză că a rămas la conducere din umbră, prin intermediul surorii sale Yingluck.

"Lupta va continua. Scopul nostru este să înlăturăm regimul Thaksin", a insistat Suthep, contactat de AFP.

Ferm în dorinţa sa de a înlocui Guvernul cu un "consiliu al poporului" neales, el a mărşăluit luni dimineaţă în fruntea unuia dintre numeroasele cortegii care se îndreptau spre sediul Guvernului în sunet de fluiere, simbol al protestului care durează de peste o lună.

Spre sfârşitul dimineţii, mai multe mii de persoane ajunseseră deja la sediul Guvernlui, în clasica atmosferă de carnaval care a marcat începutul manifestaţiilor în Thailanda.

În rândurile mişcării eteroclite se numără burghezi din Bamgkok apropiaţi ai principalului partid de opoziţie, Partidul Democrat, şi grupuri ultraregaliste, uniţi de ura lor faţă de Thaksin şi de dorinţa de evoluţie a societăţii.

Mişcarea a luat amploare de la sfârşitul lui noiembre, odată cu ocuparea mai multor ministere şi administraţii şi ieşirea în stradă a circa 180.000 de manifestanţi. Aceasta s-a radicalizat în urmă cu o săptămână cu tentative de a prelua controlul asupra sediului Guvernului, ce au degenerat în confruntări într poliţie şi manifestanţi.

Premierul a propus luni dimineaţa, într-o alocuţiune televizată, o dizolvare a Parlamentului "pe baza consultărilor cu diverse partide" pentru a "lăsa poporul să decidă".

Dar anunţul a fost făcut în timp ce criza politică pare să fi trecut la un alt nivel, după mai multe săptămâni de dialog al surzilor între opoziţie şi Guvern.

Ultimul semn al impasului politic a fost acela că peste 150 de deputaţi ai Partidului Democrat şi-au anunţat duminică demisia, aruncând o umbră asupra legitimităţii Parlamentului cu 500 de locuri în care Puea Thai al lui Yingluck este majoritar.

Abhisit Vejjajiva, liderul democraţilor şi fost premier, nu a comentat, luni dimineaţa, anunţul premierului de a organiza noi alegeri, în timp ce a sugerat până în prezent că partidul său ar putea participa.

Partidul aflat la putere este a priori considerat câştigător, în timp ce Partidul Democrat nu a mai câştigat alegerile naţionale de 20 de ani, fiind incapabil să îşi extindă baza electorală, cantonată în Bangkok şi în sudul ţării.

Cu demisia sa în masă, Partidul Democrat a revenit totuşi în centrul protestului după ce s-a retras în mod surprinzător în ultimele săptămâni în spatele lui Suthep, care a demisionat din partid pentru a prelua conducerea manifestaţiilor.

Criza s-a reluat luni după un armistiţiu de câteva zile respectat cu ocazia aniversării de 86 de ani a regelui Bhumibol, considerat ca un semizeu de numeroşi thailandezi.

Într-o capitală obişnuită cu violenţele politice, noi blocuri de beton au fost instalate în jurul sediului Guvernului.

Luni va fi "ziua judecăţii", a promis Suthep, a cărui idee de "consiliu al poporului" neales generează critici cu privire la caracterul său antidemocratic.

Furia manifestanţilor a fost provocată de un proiect de lege de amnistie care, potrivit criticilor săi, ar permite revenirea lui Thaksin, aflat în exil pentru a scăpa de închisoare pentru corupţie.

În pofida respingerii sale de către Senat, acest protest inţial nu a făcut decât să inflameze spiritatele.

Miliardarul divizează ţara între masele rurale şi urbane defavorizate din nordul şi nord-estul ţării, care îl adoră, şi elitele de la Bangkok care îl văd drept o ameninţare pentru monarhie.

Aceste diviziuni profunde ale societăţii au fost evidenţiate în timpul crizei din primăvara lui 2010, soldate cu 90 de morţi şi 1.900 de răniţi.